LIFESTYLE

Am dezlegat misterul! Povestea celebrei geci de piele purtată de ministrul de interne, Marcel Vela

A devenit subiect de bancuri pe Facebook și chiar subiect de știri în ziare, din clipa în care s-a declarat starea de urgență în România… S-au pus întrebări, s-a analizat calitatea, ba chiar a fost întrebată și Dana Budeanu despre geaca de piele purtată mai bine de o lună de ministrul de Interne Marcel Vela.

Pentru Vela, geaca a devenit un must have în aproape toate conferințele de presă în care anunța ordonanțe militare, o marcă înregistrată, așa că lumea și mai ales cârcotașii au vrut să știe secretul. Toți și-au dat însă doar cu părerea. Până astăzi, când ministrul a lămurit misterul.

Citește și: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

Geaca de… război

Dincolo de faptul că probabil, stilistic vorbind, Marcel Vela se simte în pielea… gecii, se pare însă că e vorba de un anume tip de atașament pentru obiectul vestimentar cel mai comentat pe vreme de pandemie, în România. E un fel de talisman norocos pentru că Vela a purtat-o în momente cruciale din care a ieșit cu bine: în teatrele de operațiuni NATO din Afganistan, unde a participat anul trecut alături de militari și jandarmi și pentru că e convins că a fost semn bun, a scos-o acum din nou la vedere, în lupta cu cu coronavirusul.

„Ce face acum, având o greutate atât de mare? Așteaptă ziua de luni”, a scris Marcel Vela pe pagina lui de Facebook, acolo unde a ținut să le răspundă curioșilor care este treaba cu geaca de tip ”Top Gun”, cu care a făcut senzație precum Tom Cruise în filmul respectiv.

„Era un început de Martie, iar lumea întreagă avea să trăiască ceva neprevăzut. Cu toții aveam să intrăm într-un carusel, fără bilet de îmbarcare și fără să cunoaștem durata cursei. Schimbări în lanț, o viață cu totul nouă, greutăți, unitate, camaraderie, 24h/24h permanent la datorie, soluții, prezență, viziune, credință și multă speranță. Știri, îngrijorări, articole, titluri, postări, live-uri, microfoane și … un ministru cu o GEACĂ. Dar se pare că ea nu este orice geacă. Este acea GEACĂ”, este mesajul postat de Ministrul de Interne pe Facebook.

 

 

Comentarii: