LIFESTYLE

Argentina, regina lumii! Messi e mesianic, și-a încununat o carieră fabuloasă cu titlul care-i lipsea! Nebunie totală în finala Cupei Mondiale de fotbal!

Cel mai urmărit eveniment al Planetei, Campionatul Mondial de Fotbal, s-a încheiat astăzi cu poate cea mai spectaculoasă finală care a existat vreodată. Argentina lui Leo Messi a avut nevoie de lovituri de departajare ca să se impună în fața Franței lui Kylian Mbappe.  De altfel, genialul atacant francez a devenit și golgheterul competiției, semnând o triplă istorică în această seară.

Messi, în schimb, s-a mulțumit cu o dublă, cu titlul de MVP-ul turneului din Qatar, dar și cu trofeul care-i lipsea din vitrină. Despre Leo – care a avut în palmares toate cupele lumii, mai puțin pe aceasta – zic unii că ar fi cel mai mare fotbalist al Planetei din toate timpurile.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

La 35 de ani, Messi va părăsi, probabil, scena fotbalului. Dar a făcut-o în stil grandios. Cu cel mai râvnit trofeu, pe care l-a adus pentru a treia oară în posesia Argentinei, care nu mai câștigase Cupa Mondială de 36 de ani.

Celalalte distincții împărțite au fost decernate înainte ca Argentina să primească trofeul. Și au fost următoarele: cel mai tânăr jucător – Enzo Fernandez, către portarul turneului – Emiliano Martinez și gheata de aur a golgheterului Mbappe.

Comentarii: