LIFESTYLE

Asta da talent! Triatlon pe ritm de … salsa!

Atunci când nu-i pregătește pe „tricolori” sau pe sportivii de la clubul său, Flabio Carmona dansează! Cubanezul merge împreună cu soția și fiica de 18 ani să se relaxeze la sala de dans, acolo unde instructor este Luis, prietenul lui cubanez.

„Flabio se descurcă foarte bine, e dansator din naștere cum îi place lui să spună”, mărturisește Luis. Tehnicianul a vrut să îi învețe câteva ritmuri sud-americane și pe sportivii pe care-i antrenează.

„I-am chemat la lecțiile de dans cu Luis, dar sunt mai rușinoși. Dansul le face bine și în sportul pe care îl practică. Sportivii care știu să danseze au mai multă mobilitate”, spume Flabio Carmona, unul dintre antrenorii lotului de triatlon al României.

Flabio recunoaște că e suficient să asculte o dată o melodie și prinde ritmul din zbor. Fostul sportiv de performanță la triatlon știe și mișcările horelor românești.

„Când merg la nunți, dansez pe muzică tradițională. Primul cântăreț pe care l-am auzit când am ajuns în România a fost Liviu Vasilică”, povestește Flabio Carmona.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Ce spune forma palmei despre fiecare persoană

Multisport World Championshipsla Târgu Mureș

Flabio se pregătește împreună cu sportivii lotului național de Triatlon pentru cel mai mare eveniment pe care Federația Română de Triatlon îl va organiza între 5 și 12 iunie, Multisport World Championships.

 „Este ceva extraordinar pentru România, vor veni sportivii din toată lumea. Am un prieten brazilian pe care l-am antrenat și care va veni cu echipa lui la acest Campionat Mondial”, mai spune cubanezul antrenor la lotul de triatlon.

 

Comentarii: