SANATATE

ATENȚIE! Risc major de cancer colorectal – Absența din organism a unei banale vitamine are efecte devastatoare/ STUDIU

Foto: Pinterest.com

Persoanele care au un nivel scăzut de vitamina D în sânge au un risc mai mare de a dezvolta un cancer colorectal decât cele care au un nivel normal sau ridicat al acestei vitamine, în special femeile, potrivit unui studiu internaţional, publicat de revista Critical Reviews in Food Science and Nutrition, relatează marţi EFE.

La acest studiu au colaborat mai multe institute de cercetare şi universităţi spaniole, printre care Unitatea de Nutriţie Umană de la Universitatea din Valencia şi Institutul de Investigaţie Biomedicală din Malaga (IBIMA), conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Cât de mult trebuie să stăm afară pentru a ne asigura doza de vitamina D

Pentru acest studiu, autorii au utilizat cercetări epidemiologice care evaluează asocierea nivelului scăzut de vitamina D şi cancerul colorectal în rândul mai multor populaţii din întreaga lume.

Jumătate dintre pacienţii studiaţi erau din Statele Unite şi o treime erau cetăţeni europeni, iar perioada de studiere a participanţilor a oscilat „între 4 şi 20 de ani”.

Şi alte analize suplimentare au fost efectuate pentru a valida concluziile obţinute.

Investigaţia a concluzionat că vitamina D poate juca un rol chimio-protector în transformarea malignă a cancerului colorectal şi/sau în progresia acestui tip de cancer.

CITEȘTE ȘI: Cum corectezi deficitul de vitamina D: Alimentele cele mai bogate în acest nutrient

„Acest studiu pune bazele pentru ca în viitor să fie dedicate mai multe eforturi pentru a determina cu ajutorul altor studii posibilele mecanisme implicate în dezvoltarea cancerului colorectal în asociere cu un nivel scăzut de vitamina D”, a declarat Jordi Salas-Salvadó, responsabil al Unităţii de Nutriţie Umană de la Universitatea din Valencia.

Comentarii: