SANATATE

Atenție: riscul major la care te expui dacă speli carnea și ouăle înainte să le gătești

Foto: Pinterest.com

Majoritatea gospodinelor obişnuiesc să spele carnea şi peştele înainte de a le găti şi unele dintre ele, chiar şi ouăle. Cu toate acestea, contrar obişnuinţei, aceste produse nu trebuie spălate.

Atunci când spălăm carnea crudă, bacteriile împreună cu stropii de apă se răspândesc în bucătărie, depunându-se pe ustensile, suprafeţe de lucru, precum şi pe mâini şi haine. De regulă, aceste bacterii sunt Campylobacter sau Salmonella. Intoxicaţia cu Campylobacter poate provoca dureri abdominale, diaree severă şi vărsături.

CITEȘTE ȘI: Atenție la carnea de pui! Cum îți dai seama că produsul cumpărat este de fapt stricat

Gătirea cărnii

Pentru a elimina bacteriile, este suficient să gătim carnea la o temperatură sigură – 90 de grade pentru carnea de pui, şi peste 80 de grade pentru carnea de vită, porc, miel. Tratamentul termic va distruge toţi microbii, astfel încât nu este nevoie de spălarea în prealabil a acestor produse.

Pește

Nici spălarea peştelui înainte de gătit nu este sigură, deoarece cresc şansele de contaminare încrucişată, bacteriile răspândindu-se de la un produs la altul, pe vase şi suprafeţe.

CITEȘTE ȘI: Pericolul renunțării la carne – Cum sunt afectați mental vegetarienii

Ouă

Ouăle intră şi ele în categoria produselor care nu trebuie spălate. În timpul prelucrării ouălor în producţie, se aplică un strat protector pe coajă, astfel încât bacteriile să nu pătrundă în interior. Spălarea ouălor poate îndepărta stratul protector sau poate deteriora coaja, permiţând bacteriilor să intre în produs. Ouăle sunt o sursă majoră de contaminare cu salmoneloză, o boală infecţioasă gravă a stomacului.

Comentarii: