LIFESTYLE

Bill Gates și-a anunțat divorțul pe Twitter! Ce se întâmplă în continuare

La mai puțin de două săptămâni după ce au avut ultima lor apariție publică, la un eveniment COVID pentru lucrătorii din domeniul sănătății, Melinda și Bill Gates au șocat lumea cu un anunț.

„După ce ne-am gândit mult şi am muncit mult la relaţia noastră, am luat decizia de a pune capăt căsniciei”, au postat cei doi pe Twitter, în același timp, același mesaj.

”În ultimii 27 de ani am crescut trei copii incredibili și am pus bazele unei fundații care acționează în întreaga lume, pentru a încuraja oamenii să ducă o viață sănătoasă și productivă.

Vom transmite în continuare credința noastră în această misiune și vom lucra împreună și de aici încolo ca fundație, dar nu cred că mai putem crește împreună ca un cuplu în următoarea etapă a vieții noastre.

Vă rugăm să ne acordați spațiu și să respectați intimitatea familiei noastre în drumul nostru prin această nouă viață”, au transmis cei doi.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

Ce avere au de împărțit

S-au cunoscut în anii 1980. Și s-au căsătorit în Hawaii, în 1994. Au împreună trei copii: Jennifer (25 ani), Rory (21) şi Phoebe (18).

Când s-a căsătorit cu Melinda, la începutul anilor ’90, Bill era deja milionar. El a fondat Microsoft în 1975 și a devenit cel mai tânăr miliardar din lume în 1987, la 31 de ani.

N-a fost o poveste ca-n filme, plină de romantism. Miliardarul a analizat totul de parcă era o afacere. Melinda mărturisea în unele interviuri că Bill a făcut o listă cu argumente pro și contra pentru căsătorie, pe o tablă albă.

Deocamdată, nu se știe motivul pentru care au decis să divorțeze. Dar ce este sigur e că acolo este o avere colosală de împărțit. Și asta pentru că nu ar exista nici un acord prenupțial care să stabilească ce îi revine fiecăruia.

Bill și Melinda Gates au proprietăți în cinci state, un avion privat, o colecție de artă uimitoare și o flotă de mașini de lux, întreaga avere fiind estimată de Forbes la aproape 13O de miliarde de dolari.

 

 

Comentarii: