LIFESTYLE

Bombă în show-bizz: Ramona Bădescu este însărcinată la 50 de ani și va avea un băiețel în scurt timp! De ce și-a ținut vedeta sarcina ascunsă!

Chiar scriam lunile trecute, ca o coincidență, despre dorințele Ramonei Bădescu, despre visul ei de a deveni mamă și despre faptul că dispăruse de ceva vreme din luminile reflectoarelor. Motivul îl bănuiam a fi o poveste de iubire mai deosebită, având în vedere că Ramona nu părea să se mai implice nici la Roma în ceva proiecte. Dar iată că adevărul ni-l mărturisește chiar ea.

Senzuala brunetă este însărcinată şi va naşte primul copil la vârsta de 50 de ani, anunță revista OK! , care publică și un pictorial cu viitoarea mămică în toată splendoarea ei. “Într-un mod egoist am vrut să petrec această perioadă mult aşteptată din viaţa mea cât mai intim, cât mai privat, aşa cum merită acest moment. Mi-am dedicat fiecare clipă, fiecare minut, noii bătăi de inimă pe care o simţeam în interiorul meu. Nu am ascuns sarcina, nu asta era intenţia, doar că bineînţeles am dat prioritate acestor momente şi le-am trăit intens.”, explică Ramona Bădescu în interviul pentru celebrul magazin.

”Vom avea un băieţel. Mi-a făcut plăcere întotdeauna să împărtăşesc cu publicul meu, căruia îi mulţumesc că m-a susţinut şi m-a iubit întotdeauna, momentele de lucru, tot ceea ce am făcut şi lucrurile de care m-am bucurat, dar viaţa privată am ţinut-o întotdeauna mai rezervată. Aşa este felul meu. Sunt superstiţioasă, dar nu într-o măsură în care să-mi conducă viaţa”, povestește Ramona Bădescu pentru OK!.

Citește și: Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

Voia să apeleze la fertilizare in vitro!

Dar vedeta nu spune chiar tot. De pildă, nu spune cine e tatăl, ci doar cum l-a întâlnit. “Ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment desfăşurat la Roma, iar prima întâlnire a fost dezastruoasă, un eşec, pentru că ţin minte că era vară, el era îmbrăcat într-un costum albastru deschis, care m-a şocat, iar prezenţa şi personalitea lui puternice mi-au lăsat impresia că ar fi un om foarte sigur şi plin de el. Am vorbit atunci, nu mai mult de câteva minute, după care ne-am salutat cordial.”, mărturisește Ramona.

Doar că, exact cum spune ea, destinul făcuse niște socoteli. ”După două zile, în timp ce eram în maşină vorbind cu o prietenă de-a mea la telefon după ce primisem o veste neplăcută, pe partea cealaltă a străzii, într-o altă maşină, să-mi sară în ochi culoarea albastră a unui costum. Era chiar persoana pe care am cunoscut-o la evenimentul respectiv. Am ridicat mâna în semn de salut, el tocmai plecase, dar m-a văzut şi i-a spus şoferului să se întoarcă”, povestește artista după care au suspinat mulți și care a stârnit multe pasiuni.

Ramona spune că ea și partenerul ei voiau să apeleze la medici pentru a deveni mamă. “Eu şi iubitul meu luasem hotărârea ca în luna ianuarie să recurgem la fertilizare, dar când m-am dus să încep procedura, cu toate analizele, doctorul meu ginecolog m-a privit cu un surâs enorm şi m-a surprins spunându-mi că eram deja însărcinată în două săptămâni. Iubitul meu a primit vestea la fel de fericit ca şi mine. Şi, pentru prima oară în viaţa mea, am văzut un om atât de puternic ca el să se emoţioneze atât de mult”, încheie cântăreața care a cucerit Italia încă de la 20 de ani.

“N-am avut pofte speciale, dar un lucru care mi-a plăcut foarte mult e că mi s-au reîntors poftele copilăriei mele, şi anume icre, parizer, lapte bătut, brânză de oaie, pe care mi-o aduce cineva săptămânal de la Bucureşti. Am mai poftit la roşiile noastre de acasă, de grădină, dar şi la cozonac”, a mai povestit Ramona Bădescu. Vedeta va naşte prin cezariană la Roma, la o clinică privată.

 

Comentarii: