LIFESTYLE

Campioanele de la box fac Crăciunul în cantonament! Între un croșeu și o directă, fetele lui Lăcătuș au cântat colinde

Pugilistele din lotul național petrec Sărbătorile de Iarnă în cantonament. Între antrenamente, fetele antrenate de Adrian Lăcătuș au împodobit bradul și și-au demonstrat talentul la cântat colinde.

Lotul feminin de box este o adevărată familie. Pentru că nu vor putea pleca acasă de Sărbători, pugilistele și-au dorit să simtă spiritul Crăciunului în cantonament. Fetele au împodobit bradul din recepția hotelului și au cântat colindele preferate.

“Mai cântăm, avem momente când facem karaoke, la petreceri sau la aniversări. De șase ani facem sărbătorile împreună, asta este a doua familie. Olimpiada de la anul merită tot efortul”, mărturisește Claudia Nechita, una dintre componentele lotului național de box.

Citește și: Nu ai idei de cadouri pentru Crăciun? Tradiția islandeză care te scoate din impas

I-au cerut Moșului bilete la Tokyo

Crăciunul prinde lotul feminin de box în plină pregătire pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice, turneu ce va avea loc în luna aprilie, la Londra. Iar partea cu colindatul vine la fix pentru pugiliste, ca o metodă perfectă de relaxare.

“Când vrem să ne simțim bine și să mai ieșim din rutină, cântăm. Sperăm să ne calificăm la Jocurile Olimpice, de-asta suntem aici, să ne pregătim și să stăm în priză”, recunoaște Cristina Cosma, o altă fată din lotul național de box feminin.

Lotul feminin de box se află în plină pregătire pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice, turneu ce va avea loc în luna aprilie, la Londra.

“O medalie la Jocurule Olimpice ar însemna realizarea ultimului vis al meu ca antrenor. Vine Moș Crăciun cu siguranță, dar mai reținut, că trebuie să facem categoria”, încheie antrenorul lotului național de box feminin, Adrian Lăcătuș.

 

Comentarii: