LIFESTYLE

Canotorul-artist! Când nu trage în barca de 8+1, Sergiu Bejan face fotografii. Şi nu oricum, a avut deja prima expoziţie

Că fotografia e considerată o artă, o ştim cu toţii. Că sportul în sine este tot o artă, la fel, nu cred că are cineva vreun dubiu. De aceea când un sportiv de performanţă şi-a ocupat timpul liber cu o aşa pasiune, astrele s-au aliniat perfect. Iar componentull bărcii de 8+1, Sergiu Bejan, se poate lăuda deja vernisajul primei sale expoziții de fotografie.

Şi cum spiritul de echipă când „tragi la aceeaşi barcă” devine o stil de viaţă, la eveniment s-au înghesuit toţi colegii din lot, şefa canotajului românesc, Elisabeta Lipă, și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu.

Ca orice artist, pentru Sergiu, fiecare poză are o poveste. „Mi-e greu să aleg o singură fotografie sau să fac un top. Cele din Bucovina sunt toate la sufletul meu, fiind locul natal. Nu m-am gândit că fotografiile mele vor face parte dintr-o expoziție, a venit totul de la sine. Fotografia o fac cu sufletul, e o pasiune, nu pot zice că aș profesa, cel puțin nu acum”, mărturiseşte sportivul care face parte din lotul olimpic de canotaj.

Dincolo de vorbele de încurajare pe care e firesc să le primească oricine la debut, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, s-a arătat impresionat „pe bune” de opera extra-sportivă a lui Sergiu Bejan: „Îmi plac extraordinar de mult, ne arată frumusețile acestei țări. Eu sunt foarte atașat de locurile natale. Se vede aici că putem participa în orice competiție, vizavi de peisaje, de turism, cu orice țară de pe glob.” , a spus fostul campion olimpic la scrimă.

Citeşte şi:

Măreşte strocul pentru poza vieţii

Sergiu Bejan speră să facă cea mai frumoasă fotografie la Jocurile Olimpice. Alături de restul echipajului de 8+1, el va lupta pentru biletele de Tokyo la următoarea regată de la Lucerna. „Flotila” care făcea legea în anii de glorie ai Elisabetei Lipă are deja șapte bărci calificate la Jocurile Olimpice de anul viitor.

„Sunt convins că fotografia de la Tokyo va fi cea mai importantă din palmares. Sperăm să ne calificăm, ne dorim și muncim toți pentru asta. E visul oricărui sportiv să ajungă acolo și să cucerească o medalie.”, spune Sergiu când se gândeşte la olimpiada din Japonia.

România este posesoarea unui adevărat tezaur în ceea ce priveşte medaliile cucerite la Jocurile Olimpice, de-a lungul timpului. Sunt 38 în total, dintre care 19 de aur, 10 de argint și 9 de bronz. Prima participare a canotajul românesc la Jocurile Olimpice a avut loc la ediția de la Helsinki, din 1952, în proba masculină de 8+1.

Comentarii: