Gestul lui Will Smith care l-a pălmuit pe Chris Rock in timpul Galei Oscar, din cauza unei glume la adresa soției acestuia a făcut înconjurul lumii mai mult decât evenimentul în sine.
Și iată că într-un final, Academia de Film a decis să ia anumite măsuri împotriva actorului, care culmea, luase marele premiu în seara cu scandalul.
„Consiliul de administraţie a decis că, pentru o perioadă de 10 ani începând cu 8 aprilie 2022, lui Will Smith nu i se va permite să participe la niciun eveniment sau program al Academiei, în persoană sau virtual, inclusiv la premiile Academiei”, arată un comunicat al organizatorilor galei Oscar.
CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie
A rămas cu premiul
Deși se vorbea că lui Will Smith i-ar putea fi retras ”Oscarul” primit, într-un final, nu s-a mai întâmplat. Artistul a fost sancționat, dar a rămas cu premiul.
După scena despre care mulți au zis că ar fi fost chiar regizată, actorul și-a cerut ulterior scuze, prin intermediul rețelelor de socializare.
„Violența în toate formele ei este otrăvitoare și distructivă. Comportamentul meu la Premiile Academiei de aseară a fost inacceptabil și fără scuză. Glumele pe seama mea fac parte din jobul meu, dar o glumă despre starea medicală a lui Jada a fost prea mult pentru mine și am reacționat emoțional.
Aș dori să-ți cer scuze în mod public, Chris. Am fost dezechilibrat și am greșit. Sunt jenat, iar acțiunile mele nu sunt în favoarea persoanei care îmi doresc să fiu. Nu există loc pentru violență într-o lume a iubirii și bunătății.”, a scris actorul pe Instagram.
Comentarii: