NUTRITIE

Ce se întâmplă îm organism dacă bem pahar de vin alb în fiecare seară – Efectul este contrar părerii generale

Publicaţia „Eat This, Not That” informează care sunt efectele asupra organismului, dacă bem un pahar de vin alb în fiecare seară.

Somn

Experţii au ajuns la concluzia că primul efect negativ ar putea fi asupra somnului. Este o concepţie greşită comună că alcoolul ne ajută să dormim mai bine. De fapt, este un depresiv cerebral şi poate perturba somnul normal.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi de la experţi: Cum să alegi cel mai bun vin alb

Cel mai bine este ca vinul să fie consumat cu cel puţin două ore înainte de culcare. De asemenea, obiceiul de a bea un pahar de vin alb în fiecare seară favorizează creşterea în greutate.

Inima

Potrivit unor alţi specialişti, vinul alb poate avea un efect pozitiv asupra inimii, dar nu este un fapt dovedit ştiinţific. Cercetătorii speculează că anumiţi compuşi din vinul alb numiţi tirozol, acid cafeic şi acid shikimic pot avea efecte cardioprotectoare.

CITEȘTE ȘI: Vinul alb, excelent pentru gătit: Ce tip de vin să foloseşti în funcţie de ce găteşti

Cu toate acestea, în prezent, nu există prea multe cercetări despre compuşii amintiţi, astfel încât este mai bine să nu consumăm vin alb, crezând că are efecte benefice.

Comentarii: