NUTRITIE SANATATE

Ce trebuie să bei când eşti răcit? Topul băuturilor eficiente

clickpentrufemei.ro

Atunci când răceala vă atacă, puteţi pregăti mai multe băuturi cu ingrediente simple şi la îndemână. Acestea vă vor ajuta să faceţi faţa guturaiului. Care sunt cele mai la îndemână băuturi împotriva răcelilor, aflaţi din articolul de mai jos.

Miere şi oţet de cidru de mere

O băutură simplă de preparat este aceea din miere şi oţet de cidru de mere. Concret, trebuie să amestecaţi o lingură de oţet cu una de miere în 250-300 ml de apă caldă, nu fierbinte. După ce mierea se dizolvă, puteţi consuma această băutură eficientă. Şi aceasta deoarece atât mierea, precum şi oţetul de cidru de mere au proprietăţi antibacteriene foarte puternice, scrie adevarul.ro.

CITEȘTE ȘI: Doctorul de 94 de ani care a descoperit secretul: Ţine răceala la distanţă consumând zilnic un aliment

Gargară cu apă sărată

În caz că răceala este însoţită şi de durere de gât, puteţi face o gargară cu apă sărată. Se pun două linguriţe de sare într-un pahar cu apă caldă şi le amestecaţi bine. Gargara cu apă sărată trebuie făcută de cel puţin 3-4 ori pe zi în perioada în care aveţi răceală.

Miere, lămâie, turmeric şi ghimbir

Sucul cu miere, lămâie, turmeric şi ghimbir este o altă soluţie eficientă şi naturală de a combate răcelile. Pentru a prepara băutura aveţi nevoie de o linguriţă de miere, o jumătate de lămâie, un sfert de linguriţă de turmeric şi o linguriţă de ghimbir măcinat. Puneţi ghimbirul şi turmericul într-un vas împreună cu 250-300 ml de apă şi lăsaţi acest amestec să fiarbă timp de aproximativ opt minute. Îl luaţi apoi de pe foc şi după ce se mai răceşte adăugaţi mierea şi zeama de la o jumătate de lămâie.

CITEȘTE ȘI: Topul alimentelor care AGRAVEAZĂ răceala

Ceaiurile de plante sunt şi ele eficiente în cazul răcelilor. Iar aici, cele mai recomandate plante sunt rozmarinul, salvia, muşeţelul şi echinaceea.

Comentarii: