LIFESTYLE

Codin Maticiuc, mesaj pentru salvatori! Ce propunere inedită și cum vrea să-i ajute pe medici

Am mai vorbit și în alte dăți despre schimbarea pe care a suferit-o, la nivel de imagine, fostul băiat de oraș Codin Maticiuc. Tânărul actor este departe de faima pe care și-o câștigase prin tabloide: este tatăl responsabil al unei fetițe de un an, Smaranda, pe care tocmai ce a aniversat-o în plină pandemie, și se ocupă de foarte multă vreme de acte de caritate. Strânge bani pentru copiii bolnavi de cancer de la Fundeni și își ajută părinții care de aproape 20 de ani înființat un orfelinat în București.

Ei bine, în contextul pandemiei și a crizei generate de coronavirus în ceea ce privește sistemul medical din România, Codin Maticiuc are un mesaj inedit pentru salvatori. L-a postat în urmă cu câteva ore pe Facebook, iar intenția lui este mai mult decât lăudabilă.

”Oameni buni, m-am tot gândit cu ce sa ajut. Aș putea să fac următoarele: să mă ocup eu de un doctor sau asistentă aflată în lupta cu coronavirusul din București. După cum urmează:

1 – apartament la dispoziție pentru izolarea lui sau (după caz) a familiei lui. Să păstreze cadrul medical locuința care îi este mai la îndemână pentru a ajunge la lucru.

2 – mă angajez să cumpăr măști și orice echipament îi mai este necesar pentru orice perioadă necesară. De câte ori intră în tura de gardă, să-mi spună și eu să mă întrebuințez.  Treaba mea cum fac.”, a scris Maticiuc pe pagina lui de Facebook.

Citește și: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

Oferă unui medic inclusiv bani pe toată perioada stării de urgență

Iar oferta făcută de fostul ”crai de Dorobanți” continuă:

”3- 500 de euro pe lună de la mine pentru câte luni e nevoie și cât timp coronavirus e prezent ca amenințare. Da, probabil că la negru, nu știu cum îi pot plăti legal. Să mă aresteze pentru asta…
Rog cadrele medicale din București care vor, să-mi scrie. Voi alege un om lângă care voi rămâne perioada asta. Cum voi alege? Habar n-am. Cum aleg și cazurile în care mă implic din miile de cereri de ajutor. Ceva îmi sare în ochi, ghidat de o forță divină, poate.

Rog pe acei dintre voi care vă permiteți (băi, barosanilor, vă știu care sunteți!) să puneți umărul și sa faceți la fel.”, a încheiat Maticiuc mesajul.

 

 

 

Comentarii: