SANATATE

Concluzii grave ale oamenilor de știință: Lumina care poate duce la moarte prematură

insomnie parkinson

Potrivit Institutului Național de Statistică (INE) din Spania, petrecem în medie 11 ore în fața unui ecran, fie pentru muncă, fie pentru petrecere a timpului liber. Și asta are consecințe care nu sunt deloc bune, notează Rador.

Oamenii pot vedea obiecte deoarece lumina se răsfrânge în ele cu o lungime de undă cuprinsă între 380 și 700 de nanometri. Lumina albastră vibrează la o lungime de undă mai mică: 400 până la 500 de nanometri, ceea ce o face cea mai joasă, dar cea mai energică. Pentru multe persoane, problema este că petrec multe ore în fața ecranului, expunându-se astfel la lumina albastră.

CITEȘTE ȘI: Pericolul de a dormi cu lumina aprinsă: Cum îți este afectată inima

Lumina albastră

Cel mai recent studiu despre lumina albastră, care a fost publicat de „Frontiers in Aging”, conchide că funcțiile de bază ale celulelor ar putea fi afectate de lumina albastră emisă de ecrane. Liderul studiului și profesorul Universității de Stat din Oregon, Jadwiga Giebultowicz, spune: „Expunerea excesivă la lumina albastră de la dispozitivele de zi cu zi, cum ar fi televizoare, laptopuri și telefoane, poate avea efecte dăunătoare asupra unei game largi de celule din corpul nostru, de la piele și celule adipoase până la neuronii senzoriali”.

Pentru a ajunge la această concluzie, echipa de cercetare a comparat nivelurile de metaboliți la muștele expuse la lumină albastră timp de două săptămâni cu alte muște ținute în întuneric complet. Rezultatele au indicat diferențe semnificative în nivelurile de metaboliți la aceste animale.

În plus, nivelurile de glutamat (molecule care sunt responsabile de comunicarea între neuroni) au fost reduse la aceste muște. Aceste modificări sugerează că celulele muștei funcționează sub nivel optim, accelerând potențial îmbătrânirea și ducând la moarte prematură.

CITEȘTE ȘI: Modul de iluminare al locuinței, detaliul care face diferența: Cum să creezi o ambiență plăcută

Concluzii

Cu toate acestea, trebuie subliniate anumite aspecte care fac concluziile lor dificil de extrapolat la om. Prima este că au fost analizate doar insectele. Al doilea este că studiul a supus muștele la lumină albastră pentru jumătate din viață. Deci asta s-ar întâmpla dacă ne supunem constant la lumină albastră, adică timp de 35 de ani la rând, dacă speranța de viață ar fi de 70 de ani. Al treilea punct este că lumina albastră folosită era o lumină mai puternică decât cea a computerelor și dispozitivelor electronice de uz curent.

Comentarii: