LIFESTYLE

Cristina Laslo: „Cinci ani am așteptat aceste meciuri!”

Handbalistele echipei naționale sunt pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru Turneul Preolimpic, cele două meciuri care le pot duce la Tokyo fiind programate sâmbătă (cu Norvegia) și duminică (cu Muntenegru). Competiția are loc la Podgorica.

Naționala feminină de handbal traversează cea mai intensă și importantă săptămână a ultimilor ani. „Am așteptat aceste meciuri de la precedenta Olimpiadă, la care eu nu am participat. Prezența la JO înseamnă fericire, dorințe și vise împlinite.

Cel mai important este primul meci, cu Norvegia, apoi vedem ce calcule ne facem cu Muntenegru. Nu există loc de greșeală, trebuie să ne calificăm pe mâna noastră. Norvegia are un ușor trac cu noi, probabil de când le-am bătut în 2018 ne-au luat frica”, mărturisește interul Cristina Laslo.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic

Mărțișoare pentru fete

Chiar dacă luna mărțișorului este pe sfârșite, fetele de la națională n-au fost uitate. Înainte de unul dintre antrenamente, handbalistele au primit cadouri simbolice din partea membrilor staff-ului tehnic: câte o brățară cu un pandantiv pe care scrie „Tokyo”. Apoi, au trecut la muncă.

„Este săptămâna muncii de patru-cinci ani! Dorința este foarte mare să ne calificăm la Tokyo. Pentru mine este un vis să fiu antrenorul naționalei României și să fim la Olimpiadă, este visul pentru care muncim zi de zi, minut de minut. Fetele sunt foarte concentrate, conștiente și pregătite. Cel mai important este primul meci, cu Norvegia, joc pe care ne dorim să-l câștigăm”,  este convins selecționerul Adi Vasile.

Primul meci al „tricolorelor” este programat sâmbătă, 20 martie, de la ora 20.30, împotriva Norvegiei. Ziua următoare, de la ora 17.00, se va juca partida decisivă România – Muntenegru. Norvegia – Muntenegru are loc vineri, în prima zi a  Turneului Preolimpic.

 

 

 

Comentarii: