LIFESTYLE

Cum a ajuns bona lui William și Harry să fie despăgubită de BBC: Afirmațiile dezastruoase care i-au afectat viața

FOTO: Gettyimages

British Broadcasting Corporation (BBC) a fost de acord să plătească despăgubiri „substanţiale” fostei bone a prinţilor William şi Harry, după ce a fost ţinta unor informaţii „false şi maliţioase” ce au fost utilizate pentru a realiza interviul cu prinţesa Diana pentru emisiunea Panorama, susţinut în anul 1995, comunică DPA şi AFP, conform Agerpres.

Alexandra Pettifer, cunoscută înainte de căsătoria sa cu Charles Pettifer din anul 1999 sub numele de Tiggy Legge-Bourke, s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi de la Londra pentru a primi scuzele publice exprimate de BBC cu privire la acuzaţiile „fabricate” că ar fi avut o aventură cu prinţul Charles, în timp ce era asistenta personală a acestuia în anul 1995.

Acuzații nefondate

Avocata ei, Louise Prince, a afirmat în faţa instanţei că aceste acuzaţii i-au pricinuit clientei sale „consecinţe personale grave”. Excluzând acuzaţiile cu privire la probabila aventură, instanţa a descoperit şi că Legge-Bourke a mai fost acuzată că ar fi fost însărcinată cu prinţul Charles, dar că ar fi apelat la avort.

De asemenea, Prince a menţionat că Legge-Bourke nu a cunoscut timp de 25 de ani sursa acestor acuzaţii, dar că probabil „aceste acuzaţii false şi maliţioase au apărut ca rezultat şi în contextul în care realizatorii emisiunii Panorama de la BBC încercau să obţină un interviu exclusiv cu Diana, prinţesa de Wales”.

Instanţa a aflat, joi, că Investigaţia Dyson, solicitată de BBC, a făcut „un pic de lumină” cu privire la modul în care a fost realizat acel interviu. Mai mult decât atât, avocata fostei bone a copiilor prinţesei Diana a menţionat că acuzaţiile „complet nefondate au părut să exploateze nişte speculaţii false publicate anterior de presă” despre aventura dintre prinţul Charles şi Legge-Bourke.

CITEȘTE ȘI: Înregistrarea secretă cu prinţesa Diana: Acum s-a aflat adevărul!

Prințesa Diana a reacționat la aceste acuzații

„După ce Diana, prinţesă de Wales, a aflat despre aceste acuzaţii spre sfârşitul anului 1995, ea s-a supărat pe reclamantă fără o justificare aparentă”, a declarat avocata, motivând că Legge-Bourke „consideră că BBC este de vină pentru impactul puternic pe care l-au avut aceste acuzaţii false şi maliţioase”.

„Dacă BBC nu ar fi comis această eroare, reclamanta şi familia ei ar fi fost ferite de 25 de ani de minciuni, suspiciuni şi supărări”, a mai adăugat avocata.

După audiere, Tim Davie, directorul general al BBC, a afirmat că acel program „nu va mai fi difuzat vreodată” de către BBC şi nici nu va fi difuzat de către ale organisme media. Tim Davie şi-a prezentat scuzele în faţa lui Legge-Bourke, prinţilor Charles, William şi Harry pentru maniera în care prinţesa Diana a fost „înşelată”.

Fratele prințesei Diana ar fi aflat primul

La audierile care au avut loc, joi, judecătorul Justice Nicklin a descoperit că în luna septembrie a anului 1995 fratelui prinţesei Diana, Charles Spencer, i s-a spus că prinţul Charles este îndrăgostit de Legge-Bourke şi că ar fi plecat împreună, în secret, într-o vacanţă. Totodată, instanţa a mai intrat în posesia unor informaţii, potrivit cărora, în luna octombrie a anului 1995, BBC se afla într-un „stadiu critic” al negocierilor cu prinţesa Diana pentru apariţia sa în cadrul emisiunii BBC Panorama, şi că în aceeaşi perioadă prinţesa ar fi vorbit cu avocatul său despre presupusul avort pe care l-ar fi avut Legge-Bourke.

„În octombrie 1995, Diana, prinţesă de Wales, a scris despre acuzaţii temându-se că ar putea cădea victimă unui accident pentru ca Alteţa Sa Prinţul de Wales să se poată căsători cu reclamanta (Legge-Bourke)”, potrivit avocatei. În luna decembrie a aceluiaşi an, prinţesa Diana a confruntat-o public pe fosta bonă a prinţilor William şi Harry învinuind-o că ar fi făcut un avort, înainte de a se destăinui unui angajat senior al Casei Regale că ar fi obţinut o scrisoare medicală care certifică faptul că avortul s-a produs.

„Cum acuzaţiile cu privire la avort s-au dovedit complet false, orice astfel de scrisoare nu putea fi decât un fals. Clienta mea a fost extrem de supărată şi de confuză cu privire la aceste evenimente”, a declarat avocata. „Ea a simţit nevoia să le demonstreze tuturor că acuzaţiile erau complet mincinoase prin dezvăluirea unor chestiuni foarte sensibile, inclusiv informaţii medicale personale. Din nefericire, Diana, prinţesa de Wales nu a putut fi convinsă, nici chiar când au fost prezentate dovezi incontestabile”, a mai spus avocata.

CITEȘTE ȘI: Video | Prințul William, în lacrimi: Ce anume l-a făcut să-și aducă aminte de suferința prin care a trecut

BBC admite că a greșit

De asemenea, avocata a menţionat şi faptul că aceste acuzaţii adresate clientei sale au fost publicate de presă timp de 25 de ani. Avocatul Jonathan Scherbel-Ball, care a reprezentat BBC în instanţă, a afirmat că instituţia media „regretă problemele serioase şi prelungite pe care le-a provocat reclamantei” precum şi greşelile săvârşite.

„BBC acceptă că acuzaţiile aduse reclamantei au fost complet nefondate, că nu ar fi trebuit formulate vreodată şi că BBC nu a investigat în mod adecvat circumstanţele în care a fost obţinut interviul cu prinţesa Diana de Wales pentru emisiunea Panorama. Dacă ar fi făcut acest lucru, BBC recunoaşte că aceste acuzaţii false ar fi putut fi respinse mult mai devreme şi că ar fi provocat mai puţin rău reclamantei şi familiei sale de-a lungul anilor”, potrivit declaraţiei lui Jonathan Scherbel-Ball.

Comentarii: