LIFESTYLE

Cum a suferit Irina Loghin din cauza Elenei Ceaușescu: Ce i-a interzis să mai facă

Cum a suferit Irina Loghin din cauza Elenei Ceaușescu: Ce i-a interzis să mai facă. Irina Loghin a strălucit nu doar prin vocea sa puternică, ci și prin frumusețea răpitoare, lucru care i-a atras atenția Elenei Ceaușescu. Astăzi, una dintre cele mai talentate interprete de muzică populară împlinește venerabila vârstă de 85 de ani.

Irina Loghin s-a născut pe data de 19 februarie 1939 în comuna Gura Vitioarei din județul Prahova. Tatăl său era basarabean, iar mama, prahoveancă.

A avut trei surori și doi frați. Împreună cu soțul său, fostul campion de lupte greco-romane, Ion Cernea, a dat naștere la doi copii: Irina și Ciprian.

CITEȘTE ȘI: Ceaiul care a ajutat-o pe Irina Loghin să se vindece rapid de COVID: Îl bea în fiecare dimineață

Un record personal îl reprezintă o casetă imprimată în opt sute de mii de exemplare, care a fost epuizată în doar două zile.

Pe lângă moștenirea sa muzicală impresionantă, Irina Loghin a rămas o prezență iconică în memoria colectivă, atât prin talentul său artistic, cât și prin frumusețea care a marcat începuturile sale de carieră, potrivit adevarul.ro.

Încă din primii ani de viaţă, a fost pasionată de cântec, iar la vârsta de şase ani a mers la şcoală în localitatea natală, apoi a urmat Liceul de Artă din Văleni.

După absolvire, a lucrat ca laborantă la Fabrica de Geamuri din Scăieni, care avea o secţie în Vălenii de Munte.

Timp de 3 ani a câștigat numai premiul I

A început să cânte la baluri, alături de sora sa, Florica, apoi s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Ploieşti, unde avea să-l cunoască pe Octavian Cristescu, cel care a intuit că talentul său aparte putea fi şlefuit şi a încurajat-o să meargă la Bucureşti.

Între anii 1959-1962, a câştigat premiul I la toate concursurile locale la care a participat, iar în 1962 a primit „Ordinul Muncii” la Boldeşti-Scăieni.

În Capitală, Irina Loghin a participat – în urma unui anunţ citit de fratele său, Ionel, în ziarul Informaţia Bucureştiului – la un concurs pentru ocuparea unui loc liber în Ansamblul Ciocârlia, ea şi Maria Ciobanu fiind declarate câtigătoare din 210 concurenţi.

A urmat, în perioada 1962-1970, studiul teoriei muzicale, al solfegiilor şi istoriei muzicii, printre profesori aflându-se Geta Mazilu (canto) și Gheorghe Zamfir (teorie și solfegii).

În anul 1963, a realizat primele înregistrări cu Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de George Vancu, cu care avea să înceapă o strânsă colaborare.

Interpreta nr..1 a țării

În anul 1970, la Festivalul „Cerbul de Aur”, vocea Irinei Loghin o impresionează pe Amalia Rodriguez, care a ţinut neapărat să o cunoască, iar în 1972, pe scena aceluiaşi festival, este apreciată de Sarita Montiel, scrie rador.ro.

În anul 1974, un sondaj al revistei Magazin o declara interpreta numărul 1 de muzică populară a ţării, iar în anul 1980 se estima că activitatea sa artistică aducea ţării venituri anuale de circa trei ori mai mari decât Uzinele Republica.

Cum a suferit Irina Loghin din cauza Elenei Ceaușescu

În anul 1981, obţine locul I la Festivalul Naţional de Muzică Populară de la Suceava, la categoria Solişti Profesionişti, iar în 1982 a imprimat o casetă audio în nu mai puţin de opt sute de mii de exemplare, care aveau să se epuizeze în doar câteva zile.

A urmat, însă, o întânire întâmplătoare cu Elena Ceauşescu, la încheierea unui concert, în urma căreia, gelozia soției dictatorului pe faima și frumusețea sa i-au adus interdicţia de a mai urca pe scenă, de a apărea la radio sau TV.

CITEȘTE ȘI: Florin Călinescu își schimbă cariera: Ce a anuțat fostul prezentator TV

Totuşi, în perioada următoare, Irina Loghin se angaja, în secret, în anul 1985, la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, după ce, în 1984, a înregistrat – tot în secret, noaptea, 25 de piese la Electrecord.

Chiar şi în acele condiţii restrictive, în 1988 reușește să ajungă în America, unde susține un lung turneu, iar în 1989, susține o serie de spectacole de succes la Chișinău.

După Revoluţie, Irina Loghin reîncepe să apară pe scenă, în spectacolele din ţară şi în turnee în străinătate.

Comentarii: