Pe 1 septembrie, Serena Williams și logodnicul ei, fondatorul Reddit Alexis Ohanian, au devenit părinții unei fetițe pe care o cheamă Alexis Olympia Ohanian Jr.
La doar o lună de când a devenit mamă, însă Serena Williams se află într-o formă fizică de invidiat, chiar dacă în timpul sarcinii a adăugat mai multe kilograme în plus.
Într-o fotografie pe care a postat-o recent pe contul său personal de Instagram, îmbrăcată într-o rochie albă, care îi flatează silueta, sportiva a primit numeroase complimente din partea fanilor pe rețeaua de socializare.
Avertisment teribil al specialiştilor: Obiectele care sunt un adevărat PERICOL pentru cei mici
Mai multe cărți pentru copii, extrem de cunoscute, au fost INTERZISE! Motivele sunt INCREDIBILE
Sfaturi pentru cei care îşi doresc mai mulţi copii: Care este diferenţa de vârstă ideală între fraţi
Tenismena în vârstă de 36 de ani cunoaște secretele unui regim special de alimentație, și-a reluat antrenamentele sportive și rezultatul este unul spectaculos.
Cele mai EFICIENTE exerciții pentru FESE rotunde și ferme
Care sunt cele mai mari TEMERI ale copiilor. Cum îi poţi ajuta să le depăşească
Cât de DES ar trebui să SCHIMBAȚI așternuturile de pat / STUDIU
Iată pozele, postate pe aceeași rețea de socializare, în urmă cu doar două zile:
PRODUSUL pe care angajații McDonald’s te ROAGĂ să NU îl comanzi niciodată
Ce fel de DECIZII iei, în funcție de TIPUL de alcool consumat
Schimbarea bruscă a vremii, PERICOL pentru sănătate: La ce dureri poţi fi supus
Tenismena vrea să revină în activitate în luna ianuarie a anului viitor pentru a-şi apăra titlul cucerit la Australian Open. Momentan, ea ocupă poziția 23 în ierarhia WTA.
Comentarii: