X

Cum SE PROVOACĂ o nouă înflorire la orhidee

Frumoasa  este orhideea cea mai puțin pretențioasă pentru cultivarea în casă, fiind o provocare pentru începătorii grădinăritului. Florile ei sunt o probă de rezistență – durează până la 4 luni – și vor apărea exact atunci când ne așteptăm mai puțin.

Este fabulos cum, dintre frunzele așezate în forma elicei de submarin, apare un nod din care apoi crește rapid o tijă verticală, pe care apar 4-12 bobițe care se vor sparge într-o cascadă de flori albe, roz, galbene, verzi, muștar, pistruiate sau dungate.

Phalaenopsis (Phalae, printre cultivatori), un gen de orhidee cu aproximativ 60 de specii, mai poartă numele și de „orhideea fluture” (de fapt, „Moth orchid”, „orhideea – molie”), nume dat după cel al unui gen de molii mari, „Phalaena”, ca referire la faptul că floarea ei seamănă cu un fluture în zbor.

Deodorantul sau antiperspirantul? Care este mai SĂNĂTOS

Cum mănânci ”BRÂNZA CU ROȘII” FĂRĂ să te îngrași

Aceste orhidee sunt originare din Asia de Sud-Est, din munții Himalaia până în insulele Polillo, Palawan și Zamboanga del Norte. Se mai găsesc în insula Mindanao din Filipine și în nordul Australiei. Insula Orhidee (Taiwan) a primit numele după acest gen.

Foto: Pinterest.com

Lumină, temperatură, umiditate

Orhideei Phalae îi place lumina, însă nu trebuie lăsată în soare direct, spun specialiștii. Rezistă bine și la temperaturile din vară, cu o condiție: să o pulverizăm periodic cu apă sau să îi asigurăm o umiditate bună în cameră. Din când în când, e bine să îi facem și câte un duș, însă trebuie să avem grijă să nu îi lăsăm apă la îmbinarea frunzelor, acolo este „inima plantei”, de acolo vor da noi frunze și apa poate favoriza mucegaiul.

Cum să ai cele mai frumoase violete de Parma. TRUCURILE SIMPLE folosite în florării/ GALERIE FOTO

Nu vă îngrijorați dacă orhideea scoate rădăcini noi din substrat. „La ea acasă” rădăcinile stau și în aer și așa absorb umiditatea. De fapt, în zonele tropicale, orhideea Phalaenopsis crește prinsă de scoarța copacilor.

Udarea prin scufundarea ghiveciului, cea mai bună metodă

De obicei, iarna o udăm o dată la 1-2 săptămâni, în funcție de umiditatea camerei, iar vara, de câteva ori pe săptămână. Rădăcinile ciudate ale acestei orhidee vor fi mereu un indiciu dacă are nevoie de o nouă udare. Când au nuanța verde sidefiu, înseamnă că e momentul să o udăm.

Foto: Pinterest.com

Iată  câteva dintre sfaturile date de specialiști:

Diagnostic după 200 de ani: misterioasa boală de care a suferit Goya

De ce ne este greu să reținem NUMELE persoanelor cunoscute RECENT

Schimbarea substratului – când și de ce o facem

Când cumpărăm sau primim o orhidee Phalaenopsis, o așezăm într-un loc luminos și începem să o udăm și să o pulverizăm cum am aflat mai sus.

Foto: Pinterest.com

Timp de câteva săptămâni, observăm cum îi merge: Dacă îi cad bobocii, dacă i se înmoaie frunzele, dacă i se îngălbenesc. Este bine de știut că:

Cum poți să ai o minte ageră: Studiul care te va ajuta să ai o memorie de invidiat

DE CE medicamentele placebo funcţionează chiar dacă pacientul ȘTIE că i se administrează placebo

De la o orhidee „boschetară” la flori

Mai jos vedeți exemplul unei orhidee abandonate care a ajuns să facă flori în doar 6 luni, după ce a fost îngrijită cum am explicat mai sus. A fost găsită într-un coș de gunoi, transplantată, udată cum trebuie și iată cum și-a răsplătit salvatorul:

Foto: Pinterest.com

O nouă înflorire – cum procedăm

Dacă am respectat până acum sfaturile de mai sus, orhideea noastră ne va dărui alte tije cu flori foarte curând.

Foto: Pinterest.com

După ce îi trec primele flori, mai așteptăm câteva săptămâni, pentru că s-ar putea ca din vârf să îi dea o nouă tijă. Dacă nu apare, atunci tăiem tija deasupra nodului nr. 4, numărând de jos, de la baza ei. În câteva luni trebuie să apară o nouă tijă, dintr-unul din nodurile aflate sub tăietură. Însă trebuie să mai știm că:

Semnele care îți arată că NU trebuie să refolosești o sticlă de plastic

Ce spune CULOAREA PĂRULUI tău despre CÂT de bună ești în pat

Metodele prin care puteți arde MAI MULTE CALORII zilnic

-o variație mai mare între temperatura zilei și cea a nopții va provoca mai repede apariția unei tije noi. Ideal ar fi ca temperatura să varieze între 15-18 grade Celsius noaptea și 20-25 grade Celsius ziua.

-dacă nu apare tija nouă pe cea veche, uitați-vă la baza frunzelor, de acolo se văd noile noduri.

-un îngrășământ ajută la înflorire.

Foto: Pinterest.com

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro