SANATATE

DE CE medicamentele placebo funcţionează chiar dacă pacientul ȘTIE că i se administrează placebo

Foto: Pinterest.com

Un tratament placebo poate fi o simplă pastilă din zahăr sau ceva la fel de ineficient în tratarea bolilor. Deseori, pacienţii vor observa ceva îmbunătăţiri în condiţia lor, deşi nu iau niciun medicament adevărat (placebo). Fenomenul, evident, se cheamă “Efectul placebo” și cercetări recente au adus mai multe informaţii oamenilor de ştiinţă cu privire la acest fenomen, scrie brokensecrets.com.

Ascunderea adevărului nu este necesară

Iniţial, s-a crezut că placebo-urile nu au efect decât dacă pacientul crede că este tratat cu adevărat.

Într-un studiu recent, pacienţi cu sindromul colonului iritabil au fost trataţi cu placebo. Unui grup i s-a spus că se administrează într-adevăr placebo, şi nu s-au dat niciun fel de alte informaţii. Celuilalt grup i s-a dat tot placebo, dar i s-a spus următoarea poveste: „Acestea sunt pastile placebo, făcute dintr-o substanţă inertă ca pastilele de zahăr. Studii au arătat că acestea au efecte pozitive asupra pacienţilor cu sindromul colonului iritabil datorită unor procese de autovindecare minte-corp.”

Băuturile DIETETICE pot provoca atacuri vasculare, un nou avertisment al specialiștilor

Cum înlăturăm autobronzatul-5 trucuri pentru situații de URGENȚĂ

Salata la pungă. O găsim peste tot, dar nu mulţi ştiu cât de PERICULOASĂ este!

Sănătatea ambelor grupuri, în mod surprinzător, s-a îmbunătăţit, dar cele mai bune rezultate au apărut în cazul grupului căruia i s-a dat mai multă informaţie. Autorii studiului au concluzionat că placebo administrat fără ascunderea adevărului față de pacient poate avea efecte curative în ceea ce priveşte sindromul colonului iritabil.

Efectul contrar se cheamă “noncebo”

Dacă un pacient nu crede că tratamentul va fi eficient, ar putea chiar avea experienţa unei înrăutăţiri a simptomelor. Acesta a fost numit efectul noncebo în literatura de specialitate.

Efectul poate fi cauzat nu numai de prieteni apropiaţi sau familia pacientului, dar şi de doctori sau asistente. Dacă doctorul nu are în mod special încredere în tratament sau menţionează efecte adverse cu prea multă convingere, este afectată percepţia pacientului asupra tratamentului. Acest lucru poate cauza o dilemă etică. Doctorii au responsabilitatea să informeze pacienţii în legătură cu posibile riscuri sau efecte adverse. Punând accentual pe efectele adverse însă, poate afecta în sine un efect advers.

O pregătire mai mare pentru comunicarea cu pacienţii ar fi indicat chiar din timpul studiului de medicină, pentru ca doctorii să poată fi mai bine pregătiţi pentru astfel de conversaţii cu pacienții și familia.

Felul în care un placebo este administrat poate schimba efectul pe care îl are

Unele medicamente placebo funcţionează mai bine decât altele, iar modul de administrare, se pare, are o influenţă asupra gradului de eficienţă.

Un studiu arată că pastilele mai mari placebo au un efect mai bun decât cele foarte mici în dimensiune, şi că două doze funcţionează mai bine decât una singură. Operaţiile şi injecţiile false au de asemenea un efect chiar mai bun decât pastilele placebo.

Știi ce trebuie să faci dacă te înțeapă o CĂPUȘĂ? / VIDEO

Cel mai frumos centru istoric din România! Nu este nici Cluj, nici Braşov, nici Timișoara!

Care sunt PRIMELE SEMNE care îți arată că ai probleme cu glanda TIROIDĂ

Un alt  studiu a arătat că operaţiile false pot avea efecte similar cu cele reale când au încercat experimentul cu o operaţie de menisectomie atroscopică parţială (operaţie folosită în tratarea osteoartritei la genunchi).

Tratamentele placebo pot fi considerate tratamente eficiente

Tratamentele placebo sunt aşa de eficiente în anumite cazuri încât cercetătorii au început să le recomande ca tratamente de sine stătătoare.

Într-o analiză a 130 de cazuri de placebo, o echipa de cercetători a concluzionat că în timp ce placebo nu funcţionează pentru toată tipurile de afecţiuni, este foarte eficient în tratarea durerii. Durerea a fost tratată cu succes de către medicamente placebo în 27 de studii de dimensiuni diferite.

Efectul placebo nu este încă înţeles pe deplin iar folosirea tratamentelor placebo poate ridică probleme de etică. Medicamentele placebo pot trata durerea, dar regula informării totale nu le dă voie doctorilor să prescrie pilule din zahăr.

Cercetătorii au decis: ce fel de oameni sunt cei care obișnuiesc să înjure DES

De ce mediteraneenii combină uleiul de măsline cu zeama de lămâie?

DE CE doar peștele se poate mânca CRUD, nu și carnea de PUI / VIDEO

În final, chiar dacă nu este vorba de un tratament des folosit sau răspândit, cercetările făcute în domeniul efectului placebo oferă indicii importante în ceea ce priveşte efectul pe care percepţia pacientului îl poate avea asupra tratamentului şi, bineînțeles, rezultatului acestuia.

 

Comentarii: