SANATATE

Cura cu ”sânge verde”: Substanța care combate cancerul, elimină metalele grele și curăță ficatul

naturamed.ro

Pigment care dă culoarea verde specifică, clorofila este esenţială în fotosinteză, transformând lumina soarelui în energia necesară creşterii plantelor.

Clorofila este pentru regnul vegetal ceea ce este hemoglobina pentru regnul animal. Mai mult, structura chimică a acestora este asemănătoare, ea diferind doar prin elementele fier (pentru hemoglobină) şi magneziu (pentru clorofilă). Aşadar, se poate spune despre clorofilă că este „sângele verde”.

Beneficii ale curei

Combate cancerul

Crorofila oferă protecţie faţă de substanţele carcinogene, de toxinele din carnea prăjită şi de particulele poluante din atmosferă, potrivit clicksantate.ro. De asemenea, blochează în corp metabolismul substanţelor pro-carcinogene care alterează ADN-ul. Clorofila poate inhiba şi carciogeneza (procesul prin care o celulă normală este transformată într-una malignă).

CITEȘTE ȘI: Leguma care NU trebuie să îți lipsească de pe masă. Sursă de vitamine și minerale, ține bacteriile la distanță

Are acţiune antiinflamatoare şi antioxidantă

Clorofila conţine vitaminele A, C şi E, renumite pentru valoarea lor antioxidantă şi pentru reducerea inflamaţiilor din organism.

Ajută la eliminarea metalelor grele

Clorofila este unul dintre cei mai importanţi agenţi chelatori din natură. Plumbul şi mercurul sunt câteva dintre metalele care pot fi eliminate cu ajutorul curei cu clorofilă.

Combate respiraţia urât mirositoare

Clorofila are valoare antiseptică, acţionând ca un deodorant natural şi eliminând respiraţia urât mirositoare, dar şi mirosul neplăcut al corpului. Magneziul, care se regăseşte din abundenţă în clorofilă, are efect alcalinizant, normalizând echilibrul acido-bazic.

Întăreşte imunitatea

Un derivat din clorofilă, clorofilina, creşte numărul şi activitatea celulelor B şi T, cu rol în apărarea contra agenţilor infecţioşi.

Curăţă ficatul de intoxicaţia cu medicamente sau cu alcool.

Magneziul din compoziţia clorofilei recomandă această substanţă şi pentru refacerea muşchilor, la persoanele care fac efort fizic.

Îmbunătăţeşte flora intestinală, ajutând la curăţarea colonului de toxine.

Magneziul din clorofilă ajută la transportul oxigenului la toate celulele şi ţesuturile corpului.

Favorizează asiminlarea vitaminelor şi mineralelor în organism.

Cura se ţine 10-12 zile

Găseşti suplimente cu clorofilă la farmacie, însă mai sănătos este să extragi în casă această substanţă din plantele verzi pe care le găseşti din abundenţă acum: leurdă, frunze de păpădie sau de ţelină, spanac, urzică, pătrunjel, frunze de ceapă verde. Este bine de ştiut că prin prepararea termică se distruge conţinutul de clorofilă (substanţa poate rezista la cel mult 40 grade Celsius).

Clorofila se poate extrage din aceste plante cu ajutorul mixerului. De exemplu, se poate face o cură de 10-12 zile cu suc proaspăt de păpădie. Pentru a-l obţine, adaugă 200 ml de apă în blender şi 10 frunze de păpădie, bine spălate, amestecă 1 minut, după care consumă imediat. Zilnic, se pot consuma 200 ml de suc.

Pentru a obţine clorofilă din spanac, este nevoie de 200 grame din această plantă la 1 litru de apă. Se mixează şi se filtrează cu ajutorul unui tifon. Se bea imediat, în mai multe reprize (nu mai mult de patru ore).

CITEȘTE ȘI: Leguma anti-toxine: Crește rezistența organismului și scade colesterolul

BINE DE ŞTIUT

Cura cu clorofilă poate avea ca efect secundar producerea diareei. În acest caz, se pot consuma ceaiuri cu mentă.
În timpul curei cu clorofilă, se vor evita mezelurile, produsele fast-food, băuturile carbogazoase, dulciurile, grăsimile şi prăjelile, pentru ca efectele de detoxifiere să fie optime.

Sub ce alte forme se mai poate administra

  • Clorofila sub formă de capsule se obţine din surse precum alge marine, orz verde, spirulină şi lucernă. Sub această formă de administrare, se iau între una şi trei capsule.
  • Există şi clorofilă lichidă, din care se administrează o linguriţă seara şi una dimineaţa.

Comentarii: