LIFESTYLE

De ce dezgroapă Vica ”morții”? Iată ce a spus despre Pițurcă, deși povestea s-a încheiat de mult!

În 2011, Vica Blochina îi dădea cea mai grea lovitură lui Victor Pițurcă: îl ducea la tribunal ca să recunoască faptul că e tatăl copilului ei. Fosta balerina l-a dat în judecată pentru stabilirea paternităţii şi a câştigat.

Testul ADN confirma atunci că Edan e fiul lui Piţi şi în 2013 judecătorii au decis ca el să plătească pensie alimentară de 50.000 de euro retroactiv şi câte 2.900 de euro lunar. Ulterior, Pițurcă a cerut custodie comună pentru Edan și de atunci se ocupă exemplar de fiul lui cel mic.

”Eu nu cresc singură copilul. Într-adevăr, m-am luptat pentru drepturile lui, dar nu îl cresc singură. Sunt o femeie norocoasă. Eu şi Victor suntem părinţi asumaţi care îşi iubesc foarte mult fiul şi vrem tot ce e mai bun pentru el.

El are grijă de copil, eu am grijă de copil şi este o relaţie doar despre el, nu despre mine şi Piţurcă. Edan a stat în ultima perioadă doar la tatăl lui, pentru că aşa îi place. La noi nu există trei zile la mine, două zile la tine.

Nu! Ci doar cât vrea copilul să stea. Piţurcă îl iubeşte foarte mult, e un tată devotat, e de nota 10!”, spunea chiar Vica Blochina în Click.

CITEȘTE ȘI: Teorie incredibilă a specialiştilor: Infidelitatea contribuie la îmbunătăţirea relaţiei de cuplu

”Nu pot să trec peste asta!”

Totuși, chiar dacă în ceea ce-l privește pe băiat, lucrurile sunt cât se poate de clare, între Pițurcă și Vica povestea a rămas exact ca atunci când fosta balerină a decis să facă publică situația prin care trecea cu băiatul.

Pițurcă nu a iertat-o și nu mai vrea să mai aibă de-a face cu ea, preferă intermediarii, deși Vica a tot încercat să-l provoace. Inclusiv atunci când a mers acasă la fostul selecționer ca să-l ia pe Edan, Vica s-a îmbrăcat extrem de sexy.

Cum Pițurcă însă i-a cam dat flit, întorcându-i spatele de fiecare dată, Vica a schimbat tactica. Și așa și-a adus aminte de clipele urâte, ce-i drept, prin care a trecut în timpul procesului.

“Cel mai greu moment a fost atunci când Victor a venit sa facă testul de paternitate. Era lume multă la IML și copilul a alergat spre el, era mic nu știa. Și el nu a vrut să-și ia în brațe copilul. Băiatul țipa: tati, sunt eu Edan!

A fost cel mai urât sentiment, peste care nu pot să trec vreodată. A fost foarte dureros. A fost foarte urât la început că nu voia să recunoască copilul. El a dispărut din viața copilului și copilul știa că el este plecat”, a povestit Vica Blochina cu lacrimi în ochi, la Kanal D.

 

 

Comentarii: