NUTRITIE SANATATE

De ce trebuie să consumi măceșe, mai ales proaspete: Cum întăresc imunitatea și reduc colesterolul

Foto: Pinterest.com

Măceşele sunt bogate în vitamina C, dar şi în alţi compuşi benefici, motiv pentru care sunt utilizate atât în tratamentele naturiste, cât şi în gospodărie

Complexul de vitamine conţinut de măceşe – A, B1, B2, C, K, P, E – le face foarte apreciate în fitoterapie, ele fiind de ajutor în tratarea diverselor probleme de sănătate, de la simple răceli la afecţiuni hepatice. Pentru uz medicinal se recoltează fructele şi petalele.

„Cele mai frecvente indicaţii pentru măceşe sunt: fragilitate capilară, răceli, gripă, diabet zaharat tip 2, hepatită, scăderea imunităţii, constipaţie, deficit de vitamina C, devitalizare, oboseală cronică, retenţie de apă. Măceşul acţionează ca antioxidant, diuretic, hipoglicemic, laxativ, vermifug şi tonic.”, spune dr. Violeta Pîrvu, medic de familie cu competenţă în fitoterapie, potrivit clicksanatate.ro.

CITEȘTE ȘI: Portocalele pot fi periculoase! Evită-le dacă suferi de această boală

Măceşele proaspete, cele mai recomandate

Cea mai bună formă de administrare a măceşelor sunt fructele proaspete. Dacă le consumăm crude, păstrăm intactă vitamina C din ele. În sezonul rece, putem consuma fructele uscate, sub formă de pulbere, pentru a ne feri de răceli, a ne creşte imunitatea şi a fi pregătiţi în lupta cu virusurile. Deşi prin fierbere vitamina C din măceşe este inactivată, fructele îşi păstrează totuşi o bună parte din calităţi. Astfel, ceaiul de măceşe ajută la reducerea inflamaţiei din corp, este un inamic al constipaţiei, acţionează ca analgezic, iar unii dintre compuşi ar putea preveni bolile cardiovasculare. Ceaiul se prepară simplu: se toarnă 250 de ml de apă fierbinte peste 2 linguri de măceşe uscate şi mărunţite şi se lasă la infuzat 30 de minute. Se strecoară şi se beau 3 căni pe zi, îndulcit sau nu.

Benefice pentru persoanele cu osteoartrită

Deşi încă se fac studii legat de eficacitatea măceşelor în diverse boli, s-a observat că anumite remedii, sunt benefice pentru persoanele cu osteoartrită, căror le reduc durerile şi le îmbunătăţesc funcţia de mişcare. De exemplu, pasta de măceşe previne şi tratează artrita. De asemenea, pulberea de măceşe amestecată cu sucul de mere poate reduce colesterolul şi tensiunea arterială.

„Cea mai bună metodă de administrare a măceşelor este sub formă de fructe proaspete: 100g/ zi timp de 3 luni. Altă variantă este sub formă de pulbere din fructe uscate: 1 linguriţă de 3 ori/zi, în cură de 2- 3 luni, mai ales la începutul sezonului rece. Altă variantă este maceratul la rece din 2 linguriţe de fructe uscate pulbere la 1 cană cu apă, 3 căni pe zi, 2- 3 luni. Infuzia din fructe nu este cea mai recomandată, întrucât distruge o parte dintre enzimele active din fruct şi inactivează vitamina C, prin fierbere”, spune Dr. Violeta Pîrvu, medic specialist medicină de familie, competenţă fitoterapie, ayurveda, apiterapie, dietoterapie ayurvedică, Centrul Naturist Steaua Divină, Bucureşti.

CITEȘTE ȘI: Marea problemă de sănătate a verii: Specialiştii ne spun totul despre ea şi ne oferă şi remediile

Atenţie!

În cazul femeilor însărcinate, măceşele pot fi consumate în siguranţă, mai puţin seminţele. Dacă ai suferit de tromboză sau ai avut un infarct miocardic, e bine să te consulţi cu medicul înainte de a consuma măceşe sub orice formă. Acestea conţin o substanţă care poate duce la formarea cheagurilor în vasele de sânge.

Comentarii: