SANATATE

De ce trebuie să ții cont când îți măsori tensiunea: 8 factori care afectează procesul de măsurare

healthandfitness.ro

Ai observat că, uneori, tensiunea ta arterială este mai mare (sau mai mică) decât în mod obișnuit? În acest articol îți arătăm care ar putea fi cauzele pentru care observi aceste modificări la măsurarea tensiunii arteriale.

Măsurarea tensiunii arteriale este importantă pentru a afla dacă valorile tensionale sunt normale sau dacă persoana suferă de hipertensiune ori hipotensiune. În majoritatea cazurilor de hipertensiune nu există semne de avertizare, în timp ce hipotensiunea provoacă simptome precum amețeală, slăbiciune, greață, transpirație rece, paloare, leșin. E bine de știut că măsurarea tensiunii arteriale poate fi afectată de mai multe lucruri.

Ce influențează măsurarea tensiunii arteriale?

De la poziția în care stai când îți iei tensiunea și până la faptul că ai mâncat anumite alimente sau că ești deshidratat, există multe aspecte care afectează măsurarea tensiunii arteriale.

1. Poziția pe care o ai în momentul măsurătorii

Dacă stai incorect sau dacă picioarele îți atârnă, de exemplu, acest lucru îți poate afecta valorile indicate de tensiometru, deoarece presiunea arterială este diferită atunci când stai în picioare, comparativ cu momentele în care stai jos, potrivit doc.ro. Poziția corectă pentru măsurarea tensiunii arteriale este să stai așezat pe un scaun, cu spatele drept și lipit de spătar și cu picioarele bine fixate în podea (nu ai voie să stai picior peste picior).

CITEȘTE ȘI: Nu te speria de anumite simptome: Efectele secundare ale medicamentelor pentru tensiune arterială

2. Modul în care îți ții brațul în timpul măsurătorii

Dacă brațul tău nu este susținut, atunci e posibil ca valoarea tensiunii arteriale să fie una greșită. Brațul tău ar trebui să stea drept, așezat pe o masă sau să fie sprijinit de persoana care îți ia tensiunea. Brațul nu ar trebui să atârne în aer, nici să stea prea sus sau prea jos, deoarece aceste poziții incorecte pot afecta modul în care inima trebuie să pompeze sângele, lucru care îți afectează, la rândul său, tensiunea arterială.

3. Faptul că nu ai mers la baie înainte

Recomandarea noastră este să îți golești vezica urinară chiar înainte de măsurarea tensiunii arteriale. O vezică urinară plină ar putea să îți crescă tensiunea arterială, iar valorile nu ar fi tocmai corecte din acest motiv.

4. Fumatul

Fumatul nu este niciodată prieten cu tensiunea arterială, cu atât mai mult înainte de vizita la cabinetul medicului de familie. Fumatul îți poate crește valorile tensiunii arteriale, deoarece acest obicei cauzează spasme în artere.

5. Cina pe care ai luat-o cu o seară înainte

Faptul că ai mâncat o masă ceva mai sărată în ziua sau în seara de dinaintea vizitei la cabinetul medicului poate duce, temporar, la valori mai ridicate ale tensiunii arteriale. Ar trebui să fii atent la ceea ce mănânci în ziua în care mergi la medic pentru măsurarea tensiunii arteriale. Adoptă o dietă echilibrată și sănătoasă, care conține mai multe legume, fructe, cereale integrale și proteine slabe și mai puține ingredientre precum sarea, zahărul și grăsimile animale.

6. Manșeta tensiometrului

Când vine vorba de manșeta tensiometrului, aceasta ar trebui să ți se potrivească perfect pe braț. Dacă este prea largă, ai putea obține valori care sunt în mod fals mai mici. Dacă manșeta este prea strânsă pe braț, valorile tale ar putea apărea în mod greșit ca fiind prea mari. Așa că fii foarte atent la aceste aspecte.

7. Gradul de hidratare a corpului

Deshidratarea poate să îți scadă tensiunea arterială, așa că fii cu băgare de seamă și asigură-te că bei suficiente lichide în ziua de dinainte și chiar și în ziua în care mergi la cabinetul medicului. Este important ca medicul să obțină valorile corecte ale tensiunii tale arteriale, astfel încât să nu o trateze în exces, dar nici să o trateze prea puțin.

8. Discuțiile mărunte

Nu trebuie să fii nepoliticos, dar dacă persoana care îți măsoară tensiunea arterială la domiciliu încearcă să discute cu tine, roag-o să aștepte puțin și spune-i că veți vorbi după ce îți măsoară tensiunea. Vorbitul îți poate crește tensiunea arterială, așa că ar fi cel mai bine să te relaxezi și să nu vorbești deloc în timpul măsurătorii. La cabinetul medicului, cel mai probabil persoana care îți ia tensiunea îți va pune în vedere să nu vorbești în perioada măsurătorii.

Valorile tensiunii arteriale

Tensiunea arterială este măsurată în milimetri de mercur (mmHg) și este dată sub forma a două numere:

  • tensiunea sistolică – presiunea sângelui în pereții arterelor când inima bate;
  • tensiunea diastolică – presiunea sângelui când inima se odihnește între bătăi.

De exemplu, o tensiune arterială dată ca 120/80 mmHg înseamnă o presiune sistolică de 120 mmHg și o presiune diastolică de 80 mmHg.

  • Tensiunea arterială normală este considerată a fi între 90/60 mmHg și 120/80 mmHg;
  • Hipertensiunea arterială este considerată a fi de 140/90 mmHg sau mai mare;
  • Hipotensiunea arterială este considerată a fi mai mică de 90/60 mmHg.

Dacă citirea valorii măsurate este între 120/80 mmHg și 140/90 mmHg, este posibil să fii la risc riscul de a dezvolta hipertensiune arterială.

CITEȘTE ȘI: Tensiune mare și puls mic: Este ceva de care trebuie să te temi?

Când se recomandă măsurarea tensiunii arteriale?

O măsurare a tensiunii arteriale este adesea inclusă în controlul regulat la medicul de familie. Adulților cu vârsta peste 18 ani ar trebui să li se măsoare tensiunea arterială cel puțin o dată la doi până la cinci ani. Persoanele aflate la risc mai mare de a avea hipertensiune sunt cele cu vârste de 40 de ani sau mai mult, supraponderale sau care suferă de obezitate sau care au antecedente familiale de boli de inimă ori diabet. Și femeile care iau pilule contraceptive pot avea tensiunea arterială mărită.

Dacă, în urma măsurării tensiunii arteriale, ai fost diagnosticat cu hipertensiune arterială, medicul îți poate recomanda modificări ale stilului de viață sau modificări plus medicamente pentru a regla valorile tensionale.

Cum poți preveni hipotensiunea?

Hipotensiunea poate apărea dintr-o varietate de cauze:

  • Hipotensiune arterială ortostatică (când te ridici prea repede de pe scaun sau din pat);
  • Boli ale sistemului nervos central (cum ar fi boala Parkinson);
  • Volum de sânge scăzut (din cauza unor răni severe);
  • Afecțiuni care pun viața în pericol (aritmii, embolie pulmonară, atac de cord, anafilaxie, sepsis);
  • Administrarea unor medicamente (pentru hipertensiune, disfuncție erectilă etc.) sau consumul de droguri recreative;
  • Temperaturi extreme (prea frig sau prea cald).

Hipotensiunea nu poate fi prevenită în toate aceste cazuri, excepție făcând evitarea circumstanțelor sau a acțiunilor care pot duce la scăderea prea mare a tensiunii arteriale, cum ar fi consumul de droguri recreative sau de suplimente pe bază de plante care pot scădea tensiunea arterială. Dacă medicamentele pe care le iei pentru diverse afecțiuni îți scad prea mult tensiunea arterială, nu renunța la tratament și nu-ți modifica singur dozele, ci mergi la medic pentru recomandări.

Comentarii: