featured LIFESTYLE

Dezvăluiri-șoc! Francesco Totti, în ghearele depresiei după ce a aflat că Ilary Blasi îl înșeală!

Când Francesco Totti, în vârstă de 45 de ani, și soția sa, Ilary Blasi, modelul de 41 de ani, cu care are 3 copii, au pus punct unei relații începute din 2002, lumea a asimilat cu greu informații.

Mai ales că legenda lui AS Roma și frumoasa prezentatoare tv erau exemplul familiei perfecte în Italia. Însă totul s-a încheiat vara aceasta.

Iar zvonurile l-au dat vinovat de infidelitate pe  fostul jucător de la AS Roma, care este deja într-o relație cu o altă femeie, Noemi Bocchi. Însă Totti a oferit câteva declarații incendiare, dezvăluind că de fapt el a fost cel înșelat.

”Nu e adevărat că eu am fost cel care a înșelat primul. Am spus că voi vorbi, nu am făcut-o, însă au apărut prea multe minciuni în ultimele săptămâni. Unele mi-au făcut copiii să sufere.

Criza a apărut prin martie-aprilie anul trecut, dar eu sufeream de mult timp. Am trecut prin momente grele, pentru că a fost retragerea mea, apoi moartea tatălui meu. A mai venit și infectarea mea cu COVID-19, care m-a făcut să sufăr vreo 15 zile. În tot acest timp, când aveam mai mare nevoie de ea, soția mea nu a fost acasă.

În septembrie anul trecut, zvonurile au început să ajungă la urechile mele: ‘Uite, Ilary are pe altcineva. De fapt, nu este doar un singur bărbat’.
Nu am făcut asta în 20 de ani de relație, dar după ce am primit atâtea avertismente, am început să suspectez, așa că m-am uitat în telefonul ei și am văzut că exista o a treia persoană care se comporta ca un fel de intermediar pentru Ilary și un bărbat. Era un mesaj de genul ‘Ne vedem la hotel, e mai bine așa pentru mine’!”, a spus Francesco Totti, citat de Marca.

”Mai fuseseră zvonuri în trecut, atât despre ea, cât și despre mine. Însă fuseseră doar zvonuri. Acum aveam dovada, faptele. Asta m-a făcut să cad în depresie. Nu mă mai puteam preface că nu se întâmplă nimic, nu mai eram eu. Am reușit să ies datorită lui Noemi”, a mai declarat Totti.

 

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI: Teorie incredibilă a specialiştilor: Infidelitatea contribuie la îmbunătăţirea relaţiei de cuplu

Comentarii: