SANATATE

Dezvăluirea medicului: TOP 3 greșeli când răcești

Foto: Pinterest.com

Medicul Otilia Ţigănaş ne spune ce greşim când vedem că am răcit. Trebuie să ştiţi că nu vă vindecaţi de pe o zi pe alta şi ca temperatura va creşte în primele zile, dar şi că va dispărea pofta de mâncare şi starea de rău se va instala rapid.

1. Să nu ştii la ce să te aştepţi

Adică la faptul că:

–viroza va dura (poate) 7-8-9 zile până te vindeci. Dintre care 3-4 zile trec fiindu-ţi rău: frisoane, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, dureri în piept, nas înfundat, tuse etc. (Chiar 10 zile poate dura o viroză mai agresivă, până să te vindeci!)

-că temperatura va creşte de 3-4 ori pe zi în primele 4-5 zile, iar asta dovedeşte că organismul tău luptă cu virusul. Febra în sine nu-i o boală, e o reacţie corectă a corpului la microb, potrivit clicksanatate.ro. Febră= temperatură peste 38,5 grade. Sub 38,5 grade o numim subfebrilitate.

CITEȘTE ȘI: DIFERENȚELE dintre gripă, răceală și viroză și cum le tratăm pe fiecare

2. Să încerci să duci viroza pe picioare, crezând că medicamentele pot înlocui imunitatea ta

Ei bine, nu pot. NU POT! Aşadar, condiţia primă şi obligatorie a tratamentului şi prevenirii complicaţiilor este SĂ STAI ÎN PAT. Nu la serviciu la cald, nu prin casă, prin bucătărie la oale, ci CULCAT ÎN PAT. Plapumă. Pijama. Asta te vindecă aşa cum nici perfuziile cu ampicilină+gentamicină n-o pot face. Pe lângă stat la pat: ceaiuri calde, supe, comprese, gargare, paracetamol, vitamina C, picături pentru nas… (Ah, să nu uit! Nu privi la televizor ştirile de la ora 18 cu crime/morţi/ violuri/accidente mortale şi nici la cele politice de la 19. Scad semnificativ imunitatea.)

Deci. E vital să ştii la ce te să te aştepţi şi atunci viroza nu te mai poate surprinde.

În concluzie, nu ai de ce să te miri că de 4 zile tot ai febră! E normal, intră în parametri. Că, deşi ai stat 3 zile la pat, tuşeşti tare şi e nasul înfundat. Normal. Ai viroză, deci asta urma să se întâmple.

CITEȘTE ȘI: Totul despre gripa de tip A. Cum se manifestă și ce complicații pot apărea

3. Iar ultima greşeală ce decurge din cele de mai sus, e să bagi în tine, din neştiinţă, antibiotic a 4-a zi, fiindcă eşti “tot înfundat şi cu tuse”!

Eşti exact cum ne aşteptam să fii, deci viroza nu ne-a surprins.

Iar ca să nu faci greşeala a treia, nu te lamenta la farmacie, nu solicita 112, nu fugi la spital la camera de gardă şi nici NU SCHIMBA primul medic care a diagnosticat viroza!

Comentarii: