SANATATE

Efectele uimitoare ale unui pui de somn. Ce se întâmplă în corp, în funcție de durată

sheknows.com

Există o serie de lucruri de care ai nevoie pentru a-ți păstra sănătatea, printre care faptul că trebuie să te asiguri că bei suficientă apă, că mănânci sănătos, faci un pic de sport și ieși la aer din când în când, dar ceea ce lipsește cel mai adesea este un somn de calitate.

Problema cu puiul de somn este că de fapt majoritatea oamenilor nu au timp pentru așa ceva, dar dacă realizezi cât de important este de fapt, vei reuși să-ți faci programul în așa fel încât să ai timp să adormi puțin atunci când simți nevoia. Acest obicei va îmbunătăți funcțiile creierului și vei putea astfel să rezolvi mai ușor anumite probleme, vei avea o memorie mai bună și o viteză de reacție mai mare, pentru că vei fi mai odihnită.

Specialiștii spun că este foarte important să dormi atunci când ești obosit și că aceste moțăieli se încadrează într-una din următoarele trei categorii:

1. Pui de somn planificat

Acesta este cunoscut și ca somnul de pregătire înainte de culcare și te ajută să te simți mai odihnită atunci când știi că ai treabă până târziu, potrivit feminis.ro.

CITEȘTE ȘI: Poziţia în somn afectează sănătatea! Cum NU este bine să dormi

2. Pui de somn obișnuit

Se întâmplă atunci când îți faci un obicei de a adormi în fiecare zi în timpul zilei, la aceeași oră și este benefic mai ales copiilor și adulților care adorm după o plimbare de prânz.

3. Pui de somn de urgență

Trebuie să-l iei atunci când simți că nu mai poți continua, cu atât mai mult dacă urmează să conduci sau munca ta presupune manipularea utilajelor mari și grele.

Conform unui studiu efectuat de cercetătorii greci, bărbații care dorm după amiaza cel puțin de trei ori pe săptămână prezintă cu 37% mai puține riscuri de a dezvolta probleme cardiologice, dar când îți faci un obicei din a dormi în timpul zilei beneficiezi de mai multe beneficii, printre care eliberarea de stres, sănătate mai bună a inimii, memorie îmbunătățită, abilități cognitive îmbunătățite, relaxare și atenție mai mare.

Pentru unele persoane poate fi un lux, dar somnul are efectul unei mini-vacanțe, ce ajută organismul să se regenereze. În 1995, NASA a efectuat un studiu prin care a evaluat 747 de piloți și efectul pe care l-a avut adormirea ocazională asupra lor, pentru că li s-a permis acestora să doarmă pentru 40 de minute în timpul programului, urmarea fiind o îmbunătățire a performanțelor acestora cu 16 până la 34%.

CITEȘTE ȘI: Cel mai puternic somnifer natural: Alungă stresul și te relaxează total

Chiar și cel mai scurt pui de somn este benefic, dar depinde de cât de mult dormi ce anume se va îmbunătăți în performanțele tale. Așadar:

20 minute – viteza de reacție, memoria și capacitățile de învățare;
20-30 minute – memoria și creativitatea;
30-60 minute – puterea de decizie și memoria;
60-90 minute – este perioada optimă de somn, deoarece apuci să intri în starea REM și creierul se resetează, ceea ce te ajută să rezolvi mai repede anumite probleme.

Singura situație în care e mai bine să eviți să dormi în timpul zilei este dacă ai deja anumite tulburări de somn, deoarece un pui de somn te va face să adormi și mai greu seara sau să fii mai agitat în timpul nopții.

Comentarii: