NUTRITIE

Efectul extraordinar al roșiilor asupra creierului. Studiul neobișnuit care spune totul

Foto: Pinterest.com

Un medic american a monitorizat procesul de îmbătrânire al unui grup de călugăriţe care au consumat roşii. Studiul a relevat că licopenul, antioxidant din tomate, contribuie la neutralizarea radicalilor liberi din tot organismul, inclusiv din creier, menţinându-l intact şi în stare bună de funcţionare mai mult timp.

De-a lungul ultimilor zeci de ani oamenii de ştiinţă au făcut numeroase cercetări pentru a găsi soluţii pentru regenerarea creierului, una dintre acestea fiind adoptarea unui stil alimentar sănătos.

CITEȘTE ȘI: Tot ce trebuie să ştii despre sucul de roşii: Cum ajută sănătatea şi care sunt riscurile

Efectul roșiilor asupra creierului

Poate este greu de crezut că alimentele pe care le mâncaţi pe parcursul vieţii influenţează vitalitatea creierului la bâtrâneţe, dar uimitoarea cercetare a dr. David Snowdon, de la Centrul Sanders-Brown, arată că roşiile au un efect extrem de puternic, scrie Jean Carper în cartea „Cum să-ţi păstrezi sănătatea creierului“, potrivit adevarul.ro.

Licopenul poate influența funcțiile cognitive

Medicul este coordonatorul unui studiu realizat pe un grup de călugăriţe de peste 100 de ani, care a arătat că licopenul – un antioxidant puternic – în sânge poate influenţa funcţiile cognitive. Femeile cu cel mai scăzut nivel de licopen în sânge au fost cele care nu reuşeau să-şi poarte singure de grijă – să se îmbrace, să se hrănească sau să meargă singure, 4 din 5 femei care aveau nevoie de asistenţă fiind depistate cu „deficienţă de licopen“.

Dr. Snowdon consideră că licopenul contribuie la neutralizarea radicalilor liberi din tot organismul, inclusiv din creier, menţinându-l intact şi în stare bună de funcţionare mai mult timp.

CITEȘTE ȘI: Cea mai bună salată de roşii. Hreanul – ingredientul secret/ REŢETĂ

Şi pepenele verde şi grapefruitul conţin cantităţi mici de licopen, dar sursa cea mai important rămâne roşia.

Conform unui studiu întreprins recent în Italia, consumând piure de tomate cu 16,5 miligrame de licopen zilnic, timp de 21 de zile, capacitatea antioxidantă a sângelui are efect spectaculos, deteriorarea materialului genetic (AND) scăzând cu 33%.

Comentarii: