LIFESTYLE

Handbalistele de la națională au fost modele pentru câteva ore

Cu două zile înainte de plecare la Campionatul European de Handbal din Norvegia, jucătoarele de la națională au făcut o ședință foto, care a durat mai bine de 7 ore. Fetele lui Burcea s-a distrat pe cinste, iar responsabilă cu pozele a fost Lorena Ostase, care a venit cu aparatul foto personal și a imortalizat fiecare moment. Cea mai fotografiată jucătoare a fost căpitanul Cristina Neagu.

De voia bună și de distracție s-au ocupat Crina Pintea si Cristina Laslo. „Mereu mă bucur atunci când facem ședința foto, deja e ca un ritual, e un moment de relaxare”, a mărturisit pivotul naționalei, Crina Pintea

Convocată în premieră la echipa națională, Andreea Popa s-a simțit extraordinar la shooting „A fost foarte amuzant și interesant, având în vedere că am fost toate aici și a fost o atmosferă plăcută. E o bucurie faptul că am fost convocată, fiind primul meu campionat european este o foarte mare emoție și am așteptări foarte mari atât de la echipă cât și de la mine”, a spus emoționată debutanta Andreea Popa.

Denisa Dedu, portarul naționalei a pierdut șirul ședințelor foto la care a participat. „În timpul liber profit de ocazie să mă aranjez un pic și mai mult optez pentru un machiaj destul de discret și natural”, a povestit Denisa.

CITEȘTE ȘI: TRUC genial! Ce se întâmplă dacă pui o MONEDĂ DE 5 BANI în vaza cu flori

Meciul cu Germania, cel mai important

Româncele vor debuta la 3 decembrie împotriva Germaniei, echipă pe care au mai întâlnit-o și la Campionatul European din Franța și pe care au învins-o. Fetele au stat cu sufletul la gură până în ultima clipă pentru că nu știau dacă acest turneu final se va ține din cauza pandemiei de c,oronavirus.

„Situația a fost destul de incertă, până în ultimul moment nici noi nu am știut dacă se va organiza sau nu, mă bucur că până la urmă se va ține”, a recunocut Denisa Dedu.

Crina Pintea a dezvăluit una dintre dorințele pe care și le-a pus în ceea ce privește Campionatul European din Norvegia: „Tot ce îmi doresc este să fim noi sănătoase, îmi doresc oarecum să ne ocolească toată nebunia asta și să putem fi apte pentru joc”

 

 

 

 

 

Comentarii: