HOROSCOP

HOROSCOP 13 mai 2018

Berbec

Ca să te adaptezi din mers la schimbările care se prefigurează la orizont, trebuie să dai dovadă de multă flexibilitate şi încredere, să nu te cramponezi de lucrurile deja instalate în viaţa ta. Eşti într-un moment în care trebuie să fii ca o pană în vânt, ca o barcă pe valuri, deci nu te împotrivi curentului care te duce spre ceva nou. Cu cât eşti mai uşor, cu atât trecerea se va face mai lin spre noua etapă în care intri, deci lasă-te condus! Treci mai departe cu încredere deplină că ceea ce te aşteaptă la finalul acestei transformări e în armonie cu tine, deci n-are rost nici să te opui, nici să te temi. Fie ce-o fi!

Taur

Eşti tras în două direcţii: una duce spre viitor, care arată promiţător şi are multe de oferit, alta duce spre trecut, de care eşti încă foarte ataşat. Nu te poţi rupe nici de ceea ce ai avut înainte, dintr-o nevoie imensă de securitate, dar parcă te-ai săturat de lucruri deja cunoscute şi ai dori şi altceva. Este timpul să tragi o linie foarte distinctă între aceste două planuri ale vieţii tale şi să laşi trecutul la locul lui, folosind din el doar ceea ce te ajută să mergi mai departe, spre etapele viitoare. Trecutul e temelia, e baza de cunoştinţe şi experienţe pe care te poţi folosi, dar nu trebuie să fie şi ghiuleaua de picior pe care o tot cari după tine. Eliberează-te de acel balast, dacă nu-ţi face bine!

Gemeni

Zi mersi că ai atâtea opţiuni la dispoziţie în situaţia în care te afli, deci ai de unde alege! Mai rar ai atâtea direcţii la fel de bune le îndemână, ca atare nu te grăbi încă să spui ce ai ales. Poţi merge o vreme, în paralel, pe mai multe căi şi, după ce vei înţelege mai bine situaţia, o vei putea selecta pe singura care îţi convine pe de-a-ntregul. Bucură-te de această paletă atât de bogată de idei, de soluţii, de variante, de căi de evoluţie, de care nu ai parte oricând, deci încearcă să nu te opreşti deocamdată la una singură. Ba mai mult: mai cere şi altele, cu tupeu, ca să fii sigur că ai făcut cea mai bună alegere din multele posibilităţi care apar la orizont. Parcă plouă cu idei bune; scaldă-te în ele!

CITEȘTE ȘI: Avertisment dur al medicilor: Indiciile care ne spun că muncim prea mult şi efectele grave ale acestora

Sfaturi de neocolit pentru toţi bărbaţii: Ce trebuie să facă dacă vor să aibă succes

Rac

Pleci la drum cu un sentiment neplăcut, de parcă nu e o călătorie pe care doreai s-o faci sau nu te îndrepţi spre o destinaţie dragă ţie. O consideri o obligaţie, doar ca să-i faci altuia pe plac, şi rămâi cu sentimentul că, în acelaşi timp, ai fi avut atâtea alte lucruri mai interesante de făcut. Tocmai pentru că pleci fără nicio tragere de inimă, nimic nu-ţi convine, toate te irită, toate par să meargă pe dos, încât te întorci acasă un pachet de nervi, complet nemulţumit de felul cum s-au desfăşurat etapele călătoriei. Dacă ai putea amâna pe altădată, ai fi mult mai fericit.

Leu

Trece azi un mare noroc prin calea ta, dar te prinde pe picior greşit, fără să poţi profita de ocazia ivită. Altul pare mai iute de mână şi-ţi fură de sub nas şansa, încât vei regreta că ai fost comod şi nu ai luptat pentru ceea ce părea a fi special pentru tine. Pregăteşte-te să pierzi azi printre degete ceva ce ţi-ar fi fost extrem de util, dar pentru că nu reacţionezi spontan în reacţii, ajunge în altă parte. Celălalt a ştiut să profite de ocazie şi să ajungă înaintea ta, dar ce păcat că nu eşti mai atent la ocaziile norocoase!

Fecioară

Uneori te simţi ca un animal de povară care tot duce şi duce în spinare greutăţi peste puterile ale, dar nu cumva ţi le-ai asumat tu singur fără să te fi obligat nimeni? Tu ai acceptat să ţi se aşeze atâtea greutăţi pe umeri, când ai fi putut să spui mai clar că nu poţi să faci acel lucru, dar, ca să nu dezamăgeşti pe ceilalţi care au ştiut să profite de bunătatea ta, ai tot acceptat până, iată, ai ajuns la limita puterilor tale. Răzvrăteşte-te, dă jos acest jug la care te-ai înhămat într-un moment de slăbiciune, şi mai învaţă să spui şi nu. Nu e prea târziu să te eliberezi de greutatea care te apasă!

Balanță

Nu ţi s-a împlinit un vis şi, în loc să schimbi macazul din mers şi să cauţi altă ţintă, stai şi-ţi lingi rănile, dezamăgit. Nu aceasta e atitudinea potrivită în cazul unui eşec de moment, pentru că ai de învăţat ceva din asta. Edison spunea că miile de teste prin care a trecut înainte de a inventa becul nu au fost eşecuri, ci lecţii acumulate până la soluţia optimă. Aşa şi tu: nu-ţi iese din prima sau din a doua, nu-i nimic: sigur îţi va ieşi într-un final, ca atare nu suferi pentru că azi o uşă e blocată. Mai bate şi mâine încă odată aici până se va deschide!

CITEȘTE ȘI: Alimentele despre care NU ȘTIAI că au GLUTEN

Ce NU știai despre ciupercile champignon din supermarketuri

Scorpion

Nu erai mulţumit de direcţia în care mergea un proiect de la care aveai mari speranţe. Aproape că erai pregătit să-l abandonezi, de vreme ce nu se mai prefigura nimic promiţător la orizont, dar iată că răbdarea ta a ajuns într-un punct în care lucrurile încep din nou să se mişte. Ai stat pe loc o vreme, totul părea blocat, dar toate sacrificiile făcute pe parcurs au acum efecte benefice. Un ritm alert, proaspăt, te scoate din impas şi îţi dă alt chef de acţiune. La nevoie o iei şi de la capăt, dar convins în reuşită.

Săgetător

Tu eşti, de felul tău, un rebel, un mare iubitor de libertate, dar azi nu prea te poţi bucura de acest avantaj. Cineva mai sever şi mai sobru din fire e în preajma ta şi te trage de mânecă la modul cel mai serios. Nu te poţi manifesta în voie, aşa cum îi place ţie cât timp eşti redus la tăcere de această persoană pe care o respecţi şi nu i te poţi împotrivi. Te cuminţeşti un pic, stai în banca ta şi faci precum ţi se cere, pentru că acea persoană are şi unele mijloace de atenţionare în cazul în care nu i te supui. Nu-l privi ca pe un inamic, ci ca pe un bun profesor, pentru că şi tu ai uneori nevoie de ordine, de organizare, de supunere.

Capricorn

Ai mai multe posibilitati la dispozitie, ca atare incearca sa te folosesti de ele inainte de a te opri asupra uneia singure. Nu ai oricand asemenea paleta larga de optiuni, ca acum, deci merita sa te folosesti de toate simultan, pentru ca se vor cerne mai apoi de la sine pana ce va ramane doar cea mai potrivita. Te ocupi de mai multe planuri concomitent si toate merg foarte bine, ceea ce te stimuleaza sa iti distribui energia pe mai multe fronturi, deoarece tu chiar dai randament azi pe mai multe planuri deodata. Numai tu stii cum reusesti sa te imparti in mod echitabil intre toate acestea fara sa dai rasol in nicio directie!

CITEȘTE ȘI: Tunsori pentru femei, la modă în 2018

Progesteronul SCĂZUT la femei. Cauze și riscuri

Vărsător

Azi simti pe pielea ta ce inseamna sa pui punct unei situatii in care ai investit timp si multa energie. E vremea unui adio definitiv si e normal sa resimti golul care ramane in urma ca pe un motiv de suferinta. Totusi, nu considera ca e un sfarsit dramatic de capitol, ci un final poate lasa loc pentru un nou inceput. Daca tocmai ai incheiat un proiect, o relatie, o etapa a vietii tale, de acum te poti concentra cu un chef catre altceva. E ca in cantecul cu podul de piatra: vei face altul pe rau in jos, altul mai trainic si mai frumos! Gandeste-te deci la ceva noi si mai grozav, lasand trecutul in urma.

Pești

Stai, acumulează, învaţă şi va veni şi clipa când tot ce ai acumulat în bagajul tău de cunoştinţe îşi va arăta şi efectele. Va fi un mare salt înainte, dar e bine să nu te hazardezi încă, nu până ce nu atingi nivelul maxim de înţelepciune de care e nevoie în situaţia de faţă. Tu dai dovadă de o răbdare de invidiat: stai ce stai, dar şi când vei da drumul la motor, totul va ţâşni ca din puşcă. Tu eşti adeptul aşteptării momentului potrivit, când tot ce ai acumulat îşi va arăta valoarea. A te implica deja într-o acţiune, fără să deţii toate mijloacele necesare, ar fi risipă de resurse, deci mai stai! Aşteaptă momentul potrivit!

Comentarii: