HOROSCOP

HOROSCOP 13 noiembrie 2018

Foto: Pinterest.com

Berbec

Ai mare grijă la reacţiile impulsive, pentru că rişti enorm dacă nu ţii sub control un banal gest de respingere sau o critică mai dură. Eşti cam nervos, pus pe harţă, recalcitrant, iar această atitudine agresivă poate duce la un conflict major.

Dintr-un astfel de moment se poate ajunge la rupturi, la conflicte de proporţii, la un final de drum fără şanse de redresare, şi totul doar din cauza incapacităţii de a ţine sub control nervii şi spiritul critic. Pune-te un pic în pielea celuilalt şi comportă-te aşa cum ţi-ar plăcea şi ţie să se poarte ceilalţi cu tine.

Îţi place cearta? Atunci n-ai decât!

Taur

Ai un efect benefic asupra celor nervoşi care nu-şi pot ţine sub control agresivitatea fizică sau verbală. Chiar dacă ceilalţi sunt puşi pe harţă, tu reuşeşti să-ţi păstrezi calmul şi să-i tratezi pe toţi cu atâta toleranţă, încât îi vei dezarma mult mai uşor cu asemenea atitudine.

Nimic nu te irită, nimic nu te coate din sărite ci dai de fiecare dată replici paşnice, încât se miră toţi că poţi să-ţi păstrezi cumpătul! Eşti un exemplu de detaşare şi calm, pe care ar merita şi alţii să-l urmeze, pentru că eşti de părere că, în situaţiile tensionate, nu poţi reacţiona corect dacă laşi nervii să preia conducerea.

Gemeni

Ai o atitudine cam ostilă faţă de restul lumii, de parcă nu ar exista în jurul tău prea mulţi oameni plăcuţi ţie. Te simţi ca printre străini, nu-ţi găseşti cuvintele să te apropii de ei şi să închegi o discuţie, ba chiar ai sentimentul că ţi se răspunde nepoliticos, de parcă toţi ar avea ceva cu tine.

E o impresie greşită, nu ai în jurul tău atâţia inamici pe cât ţi se pare, ca atare tu ar trebui să fii cel care se mai relaxează un pic, pentru că agresivitatea provine chiar de la tine! Mulţumeşte-te cu oamenii pe care îi ai alături, aşa cum sunt; nu ai de unde scoate alţii!

CITEȘTE ȘI: HARTA durerilor de stomac: cauzele ascunse în funcție de zonă

Alimentele FIERBINȚI pot cauza cancer, avertizează medicii

Rac

Mare grijă la tranzacţiile financiare ale acestei zile, deoarece planează un oarecare pericol peste banii tăi. Ori s-a infiltrat cineva în treburile tale care are interese nu tocmai corecte vis-a-vis de bunurile tale, ori chiar tu eşti gata să faci o eroare capitală din care tu sau altcineva ar putea avea enorm de pierdut.

Stai cu ochii pe rest la cumpărături, pe portofel în aglomeraţie, pe cheia de la casă, pentru că o clipă de neatenţie te poate lăsa fără un obiect de preţ. Dar şi tu încearcă să stai cât mai departe de ispita de a apela la tertipuri incorecte pentru a obţine ceva important!

Leu

Încearcă să schimbi ceva în modul de a judeca o situaţie prin care ai mai trecut şi altădată. Din obişnuinţă, menţii acelaşi ton critic şi autoritar, când mult mai bine ar fi să devii mai îngăduitor, mai diplomat, ca să nu judeci aspru situaţii care nu sunt deloc atât de grave pe cât par.

Fii tu cel tolerant, coboară tonul şi încearcă să schimbi ceva în modul de a comunica, pentru că nu merită să fii un judecător atât de aspru. Problema de faţă are căi de rezolvare mai paşnice şi mai amiabile, nicidecum critici sau pedepse atât de severe, deci încearcă să aşezi inima pe primul loc.

Fecioară

Îţi dedici eforturile celor care chiar au nevoie de tine. Tu deţii soluţia la unele din problemele celor din jur şi, dacă tot ştii ce e de făcut, de ce să nu te implici mai mult?

Bine faci, pentru că e felul tău de a ajuta pe cei care nu găsesc calea de ieşire dintr-un impas prin care ai trecut şi tu cândva, deci ai şti cel mai bine ce ar fi de făcut.

Chiar dacă te vei obosi peste măsură pentru binele altuia, tu te simţi bine aşa, pentru că aduci, măcar pentru câteva clipe, zâmbetul pe faţa celor trişti. Sunt fapte bune care, deşi mâine vor fi uitate de toată lumea, pentru tine au o anumită conotaţie şi îţi face plăcere să le oferi cu inima deschisă la nevoie.

CITEȘTE ȘI: Statistică ÎNGRIJORĂTOARE în România! Numărul DIABETICILOR este într-o continuă creștere. Care sunt primele simptome

Cum se schimbă PREFERINȚELE SEXUALE, odată cu VÂRSTA

Balanță

Te preocupă mult starea de sănătate ale celor mai în vârstă din familie. Un părinte sau un bunic nu se simte prea bine de la o vreme şi tu încerci să-i fii alături cât poţi. Eşti pregătit să-ţi asumi sarcini pentru binele lui, chiar de-ar fi să-ţi sacrifici complet programul doar pentru a-l îngriji. E modul tău de a-i arăta cât de mult apreciezi grija pe care şi el ţi-a oferit-o cândva, acum fiind rândul tău să-i fii de ajutor la greu. Ba chiar te simţi mai bine că vezi măcar o schiţă de zâmbet de mulţumire pe chipul său, ceea ce-ţi dă încredere că prezenţa ta i-a fost de ajutor.

Scorpion

Aştepţi cu mult interes un eveniment anunţat pentru perioada următoare şi în care ai investit multă speranţă şi iubire. Simţi că a fi ceva pe placul tău, ceva care îţi va încânta simţurile şi-ţi va mângâia inima, tocmai de aceea abia aştepţi să ajungi mai repede acolo.

Te simţi ca înaintea primei întâlniri cu cel care ţi-a cucerit inima şi e normal să ai emoţii imense, tocmai pentru că ai aşteptări deosebite de la acel eveniment special. Depui pasiune şi energie pozitivă în acest moment capital şi eşti convins că va ieşi exact aşa cum doreşti!

Săgetător

Ai o sumă ceva mai mare la dispoziţie şi te gândeşti dacă e momentul bun pentru o investiţie majoră. Dacă tu consideri că toate plăţile curente sunt la zi şi nu ai nici un dezechilibru în buget, da, momentul e ideal să investeşti suma mai mare de bani într-o direcţie atât de importantă.

Dar înainte de a semna vreun contract sau de a bate palma pentru o afacere, vorbeşte şi cu partenerul tău de viaţă sau cu un expert financiar, pentru că sfaturile care vin de la alţii privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă decât tine.

CITEȘTE ȘI: Ce SALARIU avea Nicolae Ceauşescu? Diferența față de conducătorii de astăzi ai României

Sfaturi înainte de venirea iernii: Ce trebuie să faci când te dor urechile

Capricorn

Cineva drag trece printr-un moment mai dificil în care are multă nevoie de susţinerea celor din familie. Trebuie să-i fii alături acum când nu ştie de ce să-şi mai lege speranţele, ca atare suportul tău şi al celorlalţi din casă este esenţial ca să-şi revină. Şi tu ai trecut prin situaţii similare şi el ţi-a stat alături şi te-a îmbărbătat, ca atare acum trebuie să-i întorci serviciile. Când vâsliţi mai mulţi la aceeaşi barcă, greutăţile nu mai sunt la fel de mari iar orizontul se să înseninează mai repede, deci lasă propriile tale probleme deoparte şi apleacă-te asupra celui care se află azi în impas.

Vărsător

Se apropie un eveniment pe care îl aştepţi de multă vreme, faţă de care nutreai sentimente aparte, şi fiecare clipă care te duce către acel moment te face să tremuri de emoţie. Nu ştii cum va fi, deşi ţi l-ai imaginat în mii de feluri.

Va fi bine, toate semnalele premergătoare te duc cu gândul la un eveniment deosebit care te va face fericit. Simţi că destinul îşi lasă amprenta peste acest punct de referinţă pe care nu-l vei uita probabil niciodată datorită unicităţii sale, datorită senzaţiei că nu vei mai avea curând parte de aşa ceva.

Bucură-te de tot ce se întâmplă!

Pești

Azi ai impresia că baţi pasul pe loc şi nimic nu înaintează. Dacă nu observi nici un fel de progres, mai bine ia o pauză pe toate planurile făcând… nimic! Uneori e greu chiar şi să faci nimic, dar dacă reuşeşti să te rupi de orice stres şi să foloseşti acest răgaz ca o mică vacanţă de odihnă, vei avea numai de câştigat.

Nu te crampona de un hop, dacă vezi că nu-l poţi trece momentan, ci rupe-te de motivul de enervare şi bucură-te că ai parte de această pauză. Astfel îţi recapeţi forţele pentru un nou început, imediat după ce se ridică obstacolele.

Comentarii: