HOROSCOP

HOROSCOP 20 mai 2018

Berbec

Retrage-te un pic din gălăgia din jurul tău, pentru că altfel nu vei putea auzi sfaturile pe care ţi le transmite intuiţia.

Eşti persoana care îşi adună cel mai bine gândurile în linişte deplină, în izolare perfectă, ca atare găseşte măcar câteva clipe în care să stai doar tu cu tine însuţi.

Îţi vei recăpăta echilibrul interior în acel moment de meditaţie, de reculegere, de discuţie cu eul tău interior, pentru că de acolo vor veni la suprafaţă idei sau soluţii la problemele cu care te confrunţi în viaţa de zi cu zi, dar pe care, stresat şi captiv în mijlocul emoţiilor negative, nu le poţi auzi. Permiteţi o oază de linişte doar pentru tine!

Taur

Ai învăţat multe de la viaţă şi fiecare zi îţi oferă noi şi noi lecţii folositoare care mai pun o cărămidă puternică la edificiul care se ridică în tine cu fiecare an care se adaugă la vârsta pe care o porţi pe umeri.

Ai devenit mai înţelept şi ai ocazia să arăţi cât de matur eşti, cât de serios priveşti lucrurile, cât de limpede înţelegi realitatea în care trăieşti.

Ai învăţat că nu poţi evolua luându-l doar pe nu în braţe, ci spunând cât mai des şi cât mai multă convingere da în faţa oricăror experienţe. Aşa îl consolidezi pe cel pe care-l construieşti în tine însuţi zi de zi, devenind un exemplu de seriozitate în ochii altora.

Gemeni

Uneori nu e nevoie de schimbări majore pentru a porni pe o altă cale, ci, puţin câte puţin, poţi schimba în fiecare zi câte ceva la cel care eşti sau la ceea ce faci până ajungi la nivelul cel mai bun.

E ca şi cum ai şlefui în fiecare zi o piatră dură. La prima vedere pare imposibil de sculptat, dar urmând un proces îndelungat de cizelare, într-o zi vei ajunge la capodopera pe care o poţi prezenta lumii cu mândrie.

Aşa şi tu: adună zi de zi câte ceva nou la bagajul de experienţe pentru a deveni cel de mâine, de luna viitoare, de anul viitor, dar totul depinde de răbdarea şi perseverenţa de a trece prin acest proces zi de zi, fără întrerupere.

CITESTE SI: Alimentele FIERBINȚI pot cauza cancer, avertizează medicii

Statistică ÎNGRIJORĂTOARE în România! Numărul DIABETICILOR este într-o continuă creștere. Care sunt primele simptome

Rac

În sfârşit ai şi tu parte de o zi banală, în sensul bun al cuvântului, în care nu se întâmplă nimic ieşit din comun, dar îţi place grozav această atmosferă tihnită. Aşa te poţi ocupa de o mulţime de fleacuri acumulate pe o lungă listă de sarcini pe care ai tot amânat-o.

A venit vremea să le iei pe toate la rând şi, deşi sunt neînsemnate ca importanţă, te vei simţi foarte bine că le-ai şters de pe listă una câte una.

Familia joacă un rol major în rezolvarea acestor sarcini, deci nu încerca să le faci de unul singur, ci atrage-i şi pe ei în activităţile cotidiene. Sunt ajutoare de încredere!

Leu

Uneori e bine să te retragi din lumina reflectoarelor şi să-ţi oferi o clipă de meditaţie smerită, în care să te apleci asupra nevoilor tale cele mai ascunse.

Vei descoperi că ai scăpat din vedere câteva puncte nevralgice pe care le-ai tot ascuns sub preş, dar, mai devreme sau mai târziu, ele trebuiau să iasă la lumină.

Ascultă-ţi vocea interioară care are ceva să-ţi transmită! Opreşte-te un pic din iureşul cotidian şi adu-ţi aminte de suferinţele tale interioare, de rănile rămase deschise în inima ta, pentru că ai nevoie de această întoarcere spre sinele tău cel mai profund.

Dându-i puţină atenţie, te vei elibera de o povară pe care o tot cari cu tine de atâta timp.

Fecioară

Chiar dacă unele vise nu s-au împlinit atunci când ai vrut tu, ele nu înseamnă că s-au destrămat şi nu mai există, ci îşi aşteaptă rândul pentru a se materializa în alte vremuri.

Adu-ţi aminte de planurile pe care le-ai abandonat cândva, în momente în care nu erau întrunite condiţiile optime ca ele să devină realitate şi readu-le la lumină. Ajunge doar să le mai treci din când în când în revistă pentru a-ţi aduce aminte de ele.

Între timp, ai mai acumulat ani, experienţă şi informaţii care ar putea fi folosite în scopul pierdut pe parcurs, şi, într-o zi, vei ajunge acolo unde visezi! Dacă n-a mers acum un an sau doi, poate merge mult mai bine acum!

Balanță

Tinerii şi vârstnicii se pot aduna la un loc pentru un schimb reciproc avantajos de informaţii şi experienţe. Cel matur nu poate spune că nu are nimic de învăţat de la cel foarte tânăr, deci fiecare ar trebui să plece urechea la ce are celălalt de spus.

Azi vei face şi tu parte dintr-una din aceste tabere (ori copilul, ori maturul) şi vei încheia ziua cu un sentiment de împlinire, de satisfacţie deplină că ai mai aflat ceva util că ai mai făcut un pas înainte şi te-ai îmbogăţit intelectual sau sufleteşte.

Ia legătura cu cineva aflaţi la distanţă mare de ani faţă de tine, pentru că amândoi aveţi numai de câştigat.

CITESTE SI: Vrei să slăbeşti într-un mod sănătos: Aceasta este reţeta perfectă

Cum scapi de un ATAC DE PANICĂ în doar 30 de secunde

Scorpion

Te trezeşti ca dintr-un vis, descoperind că ai alergat până acum după o himeră. Iluzia a pus stăpânire pe mintea şi inima ta şi ai trăit într-o poveste frumoasă, dar care nu avea nicio legătură cu realitatea.

E timpul să deschizi ochii şi urechile şi să accepţi adevărul aşa cum e el, chiar dacă frumuseţea iluziei se destramă cu această ocazie.

Pentru o fire raţională ca tine, chiar e de preferat să dea piept direct cu realitatea decât să rămână blocat într-un balon de săpun care, odată şi-odată, tot s-ar fi spart. Revii cu picioarele pe pământ în cel mai tranşant mod, dar e spre binele tău.

Săgetător

În loc să ai parte de o zi liniştită, departe de conflicte, iată că motive de ceartă apar peste tot, de parcă unii uită că disputele nu au ce căuta în atmosfera de weekend.

Nu ai parte de companioni prea veseli, unii tensionează totul cu modul lor otrăvit de a privi lucrurile.

Nimic nu le convine, totul merge pe dos, totul e motiv de critică şi de supărare, şi, în asemenea atmosferă, cum să începi tu să le vorbeşti de lucruri frumoase? Te vor lua şi pe tine în vizor, încât nu scapi fără un perdaf, meritat sau nu. Fă abstracţie de astfel de oameni!

Capricorn

Ca să porneşti un proiect nou la care visezi şi în care vei investi imense resurse creatoare, mai întâi trebuie să eliberezi locul, de aceea nu te apuca de altceva cât timp tu mai ai unele restanţe pe rol.

Ia-le doar pe ele în vizor, scapă de datoriile vechi şi apoi vei fi complet liber pentru o nouă provocare.

Normal ca acum te preocupă mai mult ceea ce vrei să porneşti, decât rutina lucrurilor care se apropie de final, dar nu vei da randament într-un proiect nou dacă duci deja după tine un bagaj de treburi neterminate. Eliberează-te deci!

CITESTE SI: Aparatul dentar la copii. Necesitate sau modă?

Sfaturi importante pentru părinţi: Ce nu trebuie să faci când micuţul este nervos

Vărsător

Nu ştii să te bucuri pe deplin de un eveniment deosebit numai din cauza anturajului în care ai nimerit. Eşti înconjurat de oameni pesimişti, care privesc spre anul care vine cu teamă, şi, mai influenţabil fiind, aproape că aluneci şi tu pe aceeaşi pantă.

Tu ai avea suficiente motive să râzi şi să te simţi bine, dar parcă nu-ţi vine să te bucuri când cei din jurul tău discută numai despre probleme şi lipsuri. Prefă-te că nu-i auzi şi aşa ziua ta va fi perfectă!

Pești

Ai trecut nu demult printr-o situaţie nedorită care te-a pus în faţa unui eşec.

Azi descoperi că şi acel eşec a avut un rost, pentru că ai învăţat ceva din toate şi acum ştii exact ce ai de făcut pentru a evita astfel de momente.

Eşti mai răbdător, mai tolerant, dar – mai ales – mai prevăzător şi nu te mai arunci aşa înainte fără a-ţi lua măsuri de precauţie. Nu ai fost atent înainte şi de aceea ai eşuat, dar acum ai devenit mai înţelept.

Comentarii: