MOMS

Sfaturi importante pentru părinţi: Ce nu trebuie să faci când micuţul este nervos

Foto: Pinterest.com

Sfaturi extrem de importante pentru tinerii părinţi. Specialiştii ne învaţă ce trebuie să facem când micuţii sunt nervoşi pentru a-i scoate din această stare.

 

Nu e parinte care sa nu fi trecut macar o data printr-un episod de criza manifestata de copil, fie ca este vorba despre o criza emotionala sau criza nervi (sau tamtrum, cum spun specialistii). Sunt momente in care te simti coplesit si nu mai stii ce sa faci, mai ales daca te-a prins intr-un moment nepotrivit (esti obosit, esti suparat de la birou etc.).

 

Important este sa-ti aduci aminte ca aceste crize sunt ceva normal la copiii mici si sunt cauzate de diverse frustrari (nu pot ajunge la ce-si doresc, nu pot avea ce-si doresc, nu pot exprima ceea ce simt, sunt obositi, sunt plictisiti etc.).

AVERTISMENTUL specialiştilor: 3% din populația României suferă de boli inflamatorii REUMATICE

Leguma minune în lupta împotriva CĂDERII PĂRULUI

Adevarul este ca nu exista o “reteta” unica, o vraja pe care sa o spui si totul sa dispara ca prin minune. Fiecare parinte trebuie sa-si cunoasca foarte bine copilul si sa adapteze sfaturile de la specialisti sau de la alti parinti, la copilul lor, combinand informatiile cu instinctul, intuitia si valorile familiei lui. Iata 4 lucruri pe care sa nu le faci atunci cand copilul tau este nervos, potrivit psihologilor.
NU fi inflexibil

Perioada 1-4 ani pare a fi cea mai dificila din viata unui parinte. Copilul este “incapatanat”, “inflexibil”, “irational” si de “nestapanit”. Pentru a preveni aceste crize cauzate de diverse frustrari, un parinte trebuie sa dea dovada de putina flexibilitate si sa-i ofere copilului mai multe variante. De exemplu sa-l intrebi cu ce haine vrea sa se imbrace, sau ce sa manance la micul dejun, sau cu ce jucarii sa plece in parc. In acest fel, copilul simte ca “stapaneste” situatia, ca detine controlul, ceea ce, pe termen lung, ii va construi simtul autonomiei.

NU fi prea flexibil

Confuz, nu? Daca ii oferi copilului prea multe variante, atunci s-ar putea sa inceapa sa le aleaga pe toate. Cu un ton cald, dar ferm, trebuie sa-i explici copilului care sunt variantele (nu mai mult de 3). Iata un exemplu: Carla, o fetita de 3 ani si jumatate nu mai voia sa doarma singura (desi pana atunci o facuse) si inventa tot felul de pretexte pentru ca parintii ei sa stea cu ea: ba voia o poveste, ba o cana de apa, ba suc, ba sa doarma cu parintii, ba sa mearga in camera, dar sa vina unul dintre parinti cu ea. De fiecare data parintii ii ascultau rugamintile, rezultatul fiind nopti nedormite. Pana cand, mama Carlei a setat regulile. In fiecare zi inainte de culcare ii spunea: “Iti citesc doua povesti, cantam un cantecel, pupicul de noapte buna si apoi dormi singura in camera ta. Daca te trezesti peste noapte, te voi aduce din nou in camera ta si vei ramane acolo”. Dupa aceste mesaje, Carla stia exact ce urmeaza sa se intample, astfel incat nu a mai avut probleme cu dormitul singura in camera.

Care este cea mai eficientă metodă de ELIBERARE a stresului din organism

De ce femeile sunt MAI NERVOASE decât bărbații

NU incerca sa rezonezi cu un copil nervos

In momentul in care un copil este nervos, parintele trebuie sa accepte situatia asa cum este. Nu are sens sa incerci sa-i explicit daca are sau nu are dreptate, ca este sau nu intr-un spatiu public. Aceste lucruri nu vor duce la stoparea crizei, dimpotriva, le pot accentua. Atunci cand copilul are un comportament neadecvat, trebuie sa rostesti cat mai putine cuvinte si sa scoti copilul din mediul in care s-a produs “explozia”. Un discurs lung din care copilul sa inteleaga ce a facut sau nu bine nu este deloc eficace. Copilul nu are inca maturitate in gandire astfel incat sa rezoneze la astfel de stimuli in momentele in care este nervos.

NU tipa si tu

Intre 2 si 6 ani copiii isi pierd foarte repede cumpatul. Cauzele sunt diverse (nu se pot exprima, nu stiu cum sa faca fata unei anume situatii, nu reusesc sa faca un joc etc.). In momentul in care, sa zicem, copilul este nervos ca nu reuseste sa aranjezeze piesele unui puzzle si incepe sa tipe, nu trebuie sa tipi si tu. Ii spui, insa, pe un ton calm, ca regula la voi in casa este sa nu se tipe, il iei de langa puzzle si il duci intr-un alt loc din camera sau chiar in alta camera, unde il ajuti sa se calmeze, conform empoweringparents.com. In acest fel nu numai ca nu “aprinzi” un conflict, ci il inveti pe cel mic ce comportament nu se tolereaza la voi in casa, dar si cum sa gestioneze o criza de furie.

In momentul in care copiii vor creste, vor capata o oarecare independenta, iar momentele de criza vor fi din ce in ce mai rare. In plus, daca-l inveti de mic cum sa tempereze astfel de momente, ii va fi mult mai usor la adolescenta si maturitate.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest