HOROSCOP

HOROSCOP 29 decembrie 2019

Berbec

Lucrurile cele mai bune se petrec departe de casă sau vin de la distanţă, ca atare îndreaptă-ţi atenţia spre alte orizonturi. Ori te bate gândul să pleci la drum lung cu un scop foarte motivant, ori de departe vine acum către tine o veste profitabilă, care îţi poate rezolva o serie de probleme. Pe de altă parte, drumurile sunt azi ceva mai costisitoare, fie că investeşti o sumă mare în întreţinerea maşinii, fie că trebuie să cumperi un bilet scump pentru a ajunge la o destinaţie mult visată. Poate primeşti bani de peste hotare.

 

Taur

Eşti remarcat în societate pentru ceea ce faci şi pentru felul cum arăţi. Eşti înconjurat de multă lume care te laudă şi te stimulează să te exprimi liber, pentru că ai atâtea de spus. Orice activitate colectivă, care depinde de unirea forţelor a cel puţin trei persoane, va înainta foarte uşor spre succes, deoarece totul se desfăşoară sub aripa protectoare a norocului. Se pare că ai avut noroc mai ales pentru faptul că ai întâlnit oamenii adecvaţi pentru scopurile tale, pentru că aveţi interese comune şi aceeaşi atitudine spre succes.

 

Gemeni

Nu prea ai cu cine colabora astăzi, pentru că, privind în jurul tău, vezi numai peste colegi ocupaţi, obosiţi, stresaţi, care resping propunerile tale. Decât cu asemenea anturaj dezinteresat, mai bine te-ai descurca de unul singur. Mai mult, la dorinţa ta de acţiune şi de implicare ai parte mai mult de oameni leneşi care preferă să te vadă pe tine cum munceşti, dar să nu crezi că, atunci când vei culege roadele muncii tale, nu se vor înghesui să-şi ceară partea. Fii foarte exigent cu asemenea oameni, nu-i accepta în preajma ta, pentru că nu merită să tragă pe turta lor succesul tău. Nu-l merită!

 

Rac

Există regulamente mai presus de tine cărora trebuie să te supui orbeşte, altfel vei simţi repercusiunile eventualelor pedepse. Oricât de curat ai fi, oricât de mult te-ai supune, tot se va trezi altul care să-ţi spună ce nu faci bine şi îţi va ţine o predică. Cei mai puternici se vor impune cu spirit autoritar prost înţeles, punând piedici celor care ar dori să facă multe, dar pentru că lor li se pare că tu şi cei ca tine nu le ascultaţi ordinele, o facă pe durii! Azi poţi da piept cu o persoană cu funcţie care îţi va tăia tot elanul către ce doreai să atingi, fluturându-ţi prin faţă legi, regulamente, ordine scrise sau nescrise prin care ţi se interzice să evoluezi cum ai vrea tu.

 

Citește și: Jocurile EROTICE preferate, în funcție de zodie

Leu

Există regulamente mai presus de tine cărora trebuie să te supui orbeşte, altfel vei simţi repercusiunile eventualelor pedepse. Oricât de curat ai fi, oricât de mult te-ai supune, tot se va trezi altul care să-ţi spună ce nu faci bine şi îţi va ţine o predică. Cei mai puternici se vor impune cu spirit autoritar prost înţeles, punând piedici celor care ar dori să facă multe, dar pentru că lor li se pare că tu şi cei ca tine nu le ascultaţi ordinele, o facă pe durii! Azi poţi da piept cu o persoană cu funcţie care îţi va tăia tot elanul către ce doreai să atingi, fluturându-ţi prin faţă legi, regulamente, ordine scrise sau nescrise prin care ţi se interzice să evoluezi cum ai vrea tu.

 

Fecioară

Nici nu ştii de unde sare iepurele şi te trezeşti azi într-o situaţie de vis în compania persoanei iubite! E o zi în care se pot auzi clopote de nuntă, poate chiar pentru tine, dacă e una din preocupările tale actuale. Partenerul s-ar putea să facă o aluzie în legătură cu un astfel de eveniment, sau dacă cererea în căsătorie stă în mâinile tale, eşti gata să spui ce ai pe inimă! Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, deci ziua aceasta poate fi una de fericire maximă. Dar veştile de acelaşi gen – despre căsătorii, logodne sau naşterea unor copilaşi – pot veni azi din toate direcţiile, deci răspunde le telefon: sigur vei avea motive de sărbătorit şi mesaje de transmis mai departe la toată familia!

 

Balanță

Nu te simţi în stare să accepţi condiţiile defavorabile care ţi se prezintă ca fiind unică opţiune. Reprezintă un sacrificiu pe care nu îl poţi accepta, chiar dacă eşti una dintre persoanele cele mai adaptabile şi mai tolerante. Simţi că nu merită să faci compromisuri, că nu ai nimic de câştigat de pe urma acestui gest de renunţare la propriile principii, ca atare mai bine ţii cu dinţii de poziţia ta, chiar dacă eşti obligat de împrejurări să accepţi situaţia de faţă. Nu e în beneficiul tău, deci mai bine stai pe loc.

 

Scorpion

Iubirea nu e întotdeauna sinceră, de aceea ar fi bine să rămâi mai rece la gesturile de afecţiune ale unei persoane care încearcă să ţi se bage pe sub piele cu orice preţ. Nu are intenţii pozitive, apelează la tertipuri incirecte pentru a-ţi câştiga simpatia şi chiar dragostea, dar va profita de încrederea ta după ce vei începe să ţii la el. Eventual poate fi doar o aventură fără viitor şi dacă o iei şi tu ca atare, totul ar fi perfect, dar dacă te îndrăgosteşti de o astfel de persoană cu două feţe, ai putea suferi profund. La câtă iubire poţi tu oferi, nu meriţi o iubire falsă.

 

Citește și: Cele mai CREATIVE zodii. Nativii acestora fac lucruri de-a dreptul extraordinare

 

Săgetător

Finalul brusc la care ai ajuns te lasă fără replică şi te face să aluneci spre o depresie greu de controlat. Sigur că nu e rezultatul pe care l-ai preconizat atunci când ai pornit la drum, sigur că îl poţi considera un eşec şi pentru că te prinde într-o pasă proastă, din punct de vedere emoţional, ai teninţa de a agrava situaţia cu emoţii negative şi procese de conştiinţă în care te găseşti vinovat de toate. Ai avea nevoie de cineva care să te stimuleze să treci peste acest hop, dar nu prea ai pe cine te baza.

 

Capricorn

Nu ştii ce să alegi în situaţia de faţă, pentru că ai la dispoziţie două variante, din care numai una duce cu adevărat la un rezultat. Dacă nu o alegi cu grijă pe cea potrivită, ai putea ajunge într-un impas din care singura soluţie ar mai fi renunţarea. Nu te grăbi să oferi răspunsul imediat, mai ai ceva timp să chibzuieşti, să cântăreşti argumentele pro sau contra, să te informezi din mai multe surse şi, după ce te vei edifica, vei extrage o concluzie. Nu-ţi cere nimeni să decizi pe loc, deci ia-ţi un răgaz de gândire!

 

Vărsător

O zi de linişte totală nu ţi-ar strica, dacă ţi-o poţi permite, ca atare oferă-ţi câteva clipe de relaxare, de meditaţie, de somn sau de lectură, pentru orice activitate prin care te poţi rupe un pic de iureşul de evenimente de peste an. Acest moment de refugiu intim se va dovedi a fi esenţial, porţia ta de izolare, oaza ta de linişte. Dacă nu ai avea parte de asemenea momente doar pentru sufletul tău, ai rămâne stresat şi ţi-ai elibera nervii pe cei dragi din casă. Dacă aceştia te înţeleg, îţi vor respecta cele câteva minute în care să fii lăsat în pace.

 

Pești

Ieşi în lume pentru că acolo, în medii cât mai pestriţe şi mai numeroase, ai marea şansă de a cunoaşte pe cineva care ţi-ar putea deveni de acum înainte un bun prieten sau partener. Îl vei simţi pe aceeaşi lungime de undă, gândeşte ca tine, acţionează ca tine, deci te completează perfect. Chiar dacă ai un talent cu totul special de a te apropia de oameni, de data aceasta acolo, în societate, o singură persoană îţi va atrage atenţia altfel decât restul lumii şi simţi că acel om va juca un rol central în viaţa ta de acum înainte. Fii deci atent la cei care îţi trec prin preajmă, pentru că vei simţi ceva aparte în preajma celui ales.

 

sursa: acvaria.com

 

 

Comentarii: