LIFESTYLE

Ioana Năstase spune de ce a renunțat din nou la divorțul de Năstase: `M-am sacrificat, îi plesniră vase de sânge`!

Ilie Năstase și Ioana Simion s-au cununat acum patru ani ani. Dar nici cel de-al cincilea mariaj nu pare să fie unul liniștit pentru legendarul sportiv.

Mult mai tânăra nevastă a vrut deja să divorțeze de trei ori, iar de două ori a ajuns și la tribunal. Dar de fiecare dată, a renunțat.  Ilie Năstase a reușit să o întoarcă de fiecare dată, fie cu o vacanță-două la Paris, fie cu un cadou luxos, au scris tabloidele, însă Ioana a negat că ar fi fost interes la mijloc.

De altfel, doamna Năstase s-a răzgândit chiar și după ce a fost lovită de Ilie și a chemat poliție ca să scape. Nu a făcut nici plângere pe numele sportivului, iar ulterior, a renunțat și la divorț. Năstase i-a făcut cadou de ziua ei o mașină de 3oo  de mii de euro, iar gurile rele au susținut că n-a vrut să piardă bolidul. Însă Ioana s-a apărat de fiecare dată cu argumentul că e o femeie cu avere și că nu s-a măritat din interes cu Năstase.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

„Toată lumea s-a întrebat de ce nu am divorțat de Ilie?! Se știe însă prin ce a trecut Ilie ultima dată. Băgasem actele, dar Ilie a venit la mine să se vaite că îi plesniseră niște vase de sânge!

Așa m-a făcut să-mi retrag cererea! Nu m-a lăsat inima, pur și simplu! Am vrut să nu-mi fac păcate cu el! Eu m-am sacrificat, m-am lăsat pe mine pentru Ilie. Dumnezeu știe peste câte am trecut eu în căsnicia asta și le-am înghițit pe toate! Ilie era terminat acum, dacă nu eram eu lângă el!”, a declarat Ioana Năstase pentru Click!

 

 

 

 

Comentarii: