LIFESTYLE

Ion Dichiseanu e internat de luni bune la terapie intensivă! ”E malpraxis!”, acuză fiica actorului

Maestru Ion Dichiseanu e internat la spital încă din ianuarie, imediat după Sfântul Ion. Și duce o luptă crâncenă pentru supraviețuire, pe un pat la Terapie Intensivă, de atunci.

Abia ieșise din spital și se recupera după o pneumonie severă, când s-a simțit brusc mai rău și a ajuns din nou, în stare critică, la Spitalul Floreasca.

„Știu că pentru el, cea mai mare bucurie a acestei profesii este iubirea publicului. Așa că vă rog să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile pentru ca tata să vină cu bine acasă. Doamne-ajută!”, scria atunci fiica lui Dichiseanu, Ioana, pe contul ei de Facebook.

CITEȘTE ȘI: Amorţirea mâinii în timpul nopţii, semnul unei afecţiuni grave. Ce măsuri trebuie să iei

Diagnosticat greșit cu cancer pulmonar

Necazurile maestrului Dichiseanu au început, a spus Ioana, după o investigație la o clinică privată. Actorul ar fi simțit că îl apasă ceva pe un plămân și a vrut să facă o radiografie.

Medicii de acolo i-ar fi recomandat și un CT, a cărui interpretare, susține fiica actorului, ar fi fost neconcludentă. Iar diagnosticul, unul cutremurător.

”A fost interpretat greșit, i s-a spus, adică mie mi s-a spus, că e cancer! Nu are niciun cancer, el avea o pleurezie.”, a acuzat Ioana Dichiseanu, la Antena 3.

”L-au trimis la o bronhoscopie, la o altă clinică privată, pentru a i se preleva o biopsie. Ce s-a întâmplat la acea bronhoscopie e că o bacterie a făcut ”petrecere” în plămânii lui.”, a mai spus fata artistului, decisă să meargă mai departe.

”Vreau să mă consult întâi cu un avocat ca să dovedesc, da, a fost malpraxis. Deci chiar a fost malpraxis!”, a anunțat Ioana Dichiseanu.

 

 

 

Comentarii: