LIFESTYLE

Ionuț Dolănescu despre casa părintească pentru care s-a luptat cu fratele său: ”N-a mai investit nimeni în ea de decenii!”

Războiul pe moștenirea regretatului artist Ion Dolănescu s-a încheiat de mult. Iar fiecare dintre cei doi băieți a primit, după judecată, câte o casă.

Stabilit în Costa Rica, Dragoș Dolănescu n-a vrut să mai recondiționeze conacul de la Sinaia și l-a pus în vânzare. Însă Ionuț Dolănescu are alte planuri cu casa din strada Caimatei, măr al discordiei atunci când a fost vorba de împărțeală.

Pe scurt, Ionuț Dolănescu nu vrea se despartă de moștenirea pentru care s-a luptat atâta timp. „Am decis să mă stabilesc în casa copilăriei mele, în casa tatălui, de pe strada Caimatei. Ca atare, am luat legătură cu un arhitect şi am ajuns amândoi la concluzia că locuinţa are urgent nevoie de îmbunătăţiri.

Nici nu mă miră, fiindcă imobilul are peste 100 de ani vechime, iar tata nu s-a mai îngrijit foarte tare de soarta ei în ultima perioadă a vieţii sale”, a mărturisit Ionuţ Dolănescu pentru impact.ro.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

”O să dureze până va fi renovată!”

Deci este clar. Pentru Ionuț este exact ca-n versurile părintelui său, casa părintească nu se vinde. Ci se va reface, pentru ca artistul să locuiască aici împreună cu familia sa numeroasă.

„Nu a mai investit nimeni în această casă de ani buni, dacă nu chiar de decenii. Am decis să o şi măresc, fiindcă având deja trei copii, am nevoie de spaţii mai mari. În plus, cred că voi alege şi varianta propusă de arhitect, de a-i adăuga şi o mansardă, lucru care cred că i se potriveşte foarte bine.

O să dureze ceva până când casa va fi renovată, dar de acum nu mai contează, fiindcă acum casa e a mea, cu acte în regulă şi sunt foarte bucuros din pricina asta”, a mai spus Ionuţ Dolănescu.

 

 

 

Comentarii: