LIFESTYLE

La 9 ani se dau cu mașinile în Super Slalom!

Pentru Arthur, Mihai și Ana Maria, trei puști  de 9, 10 și 12 ani, Campionatul Național de Super Slalom a fost prima competiție oficială din viața lor la care au luat startul.

Arthur și Ana Maria sunt frați și, deși concurează în același campionat, nu există rivalitate între ei. „Niciunul dintre noi nu este mai bun ca celălalt, suntem amândoi la fel. A fost puțin greu la prima noastră cursă oficială, dar și foarte distractiv”, spune Arthur Khluscielewskiq, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

„A fost foarte tare, mi-a plăcut foarte mult. Atunci când sunt la volan, am momente în care am emoții pentru mine și pentru fratele meu”, adaugă sora lui, Ana Maria Khluscielewskiq.

Mihai are 10 ani și a venit din Galați la Ploiești să fie prezent la start. „Mi-a plăcut foarte mult, sincer a fost uimitor pentru că nu am avut emoții, am avut senzația că fac ce trebuie. Antrenorul meu știe cel mai bine dacă m-am descurcat”, povestește Mihai Tecuceanu.

CITEȘTE ȘI: Cât de indicate sunt, de fapt, exercițiile CU GREUTAȚI /STUDIU

 Copiii mai au și alte pasiuni în afară de condusul mașinilor. „Eu fac Taekwondo. Dacă ar fi să aleg între Taekwondo și Super Slalom aleg Super Slalom-ul”, recunoaște Arthur Khluscielewskiq.

„Eu am înclinații spre Arte, pictez și desenez foarte frumos”, spune și Ana Maria. Mihai își dezvăluie și el celelalte talente. „Eu merg la handbal, când eram mic am făcut hochei și înot, am învățat să înot ca atunci când merg la mare să nu mă înec”, povestește  Mihai Tecuceanu, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

Comentarii: