Larisa Iordache e practic ultima campioană a gimnasticii românești. Ultima care a ținut steagul sus pentru sportul cândva fenomen și cea mai medaliată gimnastă a României la Campionatele Europene. E cartea de vizită a Larisei Iordache, sportiva care a adus în 20 de ani de carieră 21 de medalii pentru România.
Medalii pe care Larisa le-a obținut cu sacrificii, cu dureri mari și cu dramele ei personale. La Europenele de anul trecut, Larisa Iordache a plecat cu gândul la mama ei. Care se opera de cancer.
”Emoțiile pe care ea le avea ea (n.r. pentru operația care urma) și împreună cu emoțiile mele pentru un concurs după trei ani, un concurs în care voiam să fac o figură frumoasă, un concurs în care eu voiam să fiu mândră de mine, mama mea să fie mândră de mine și să prindă putere pentru operația care urma.
În ziua de finale, în care am câștigat aurul la bârnă și aurul la sol, mi-a trimis mesaj și mi-a zis: Eu știam că ești bună, dar atât de bună chiar n-am crezut. După mi-a zis că se pregătește de operație. Ulterior am aflat că sânul a fost extirpat. Boala avansase destul de mult.”, a povestit Larisa Iordache în podcast-ul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar.
CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
”Credeam că e supărată pe mine!”
Larisa și-a deschis sufletul și a făcut mărturisiri incredibile. ”După două săptămâni de la operație au început durerile de la cap, foarte tari. Nu putea să stea în picioare, nu putea să facă nimic. A făcut un RMN super rapid și i-a zis că are trei tumori. O tumoare în CRBL foarte adâncă, nu se putea opera.
Șase luni a mai trăit. În ianuarie ne-au anunțat, iar după o săptămână de la ziua mea a decedat. Am fost în penultima zi la ea, înainte să decedeze. Credeam că e supărată pe mine, dar ea nu mai putea să vorbească. Credeam că e supărată pentru că eu nu aveam destul timp să stau cu ea. Însă, când au venit fratele și cumnata mea (Valentina) i-a zis: uite, e și Larisa aici, nu vreți să vorbiți cu ea?
Iar ea a zis că nu are ce să vorbească cu mine pentru că știe că eu sunt deșteaptă și că știu ce trebuie să fac și că mă descurc. Astea au fost ultimele ei cuvinte pe care mi le-a adresat mie. Apoi i-a zis fratelui meu că are noroc cu noi, cu mine și cu soția lui.”, a rememorat Larisa ultimele zile ale mamei ei.
”Am trecut prin niște stări foarte grele. În momentul în care am plecat la Jocuri eu am fost în stare de șoc pentru că nu am simțit atât de tare dorul de mama. Îmi era dor de casă. Cu toate că vorbeam în fiecare seară cu ea și îi spuneam: Te rog, apari în visul meu; Te rog, apari în visul meu. Mi-a dat două semne înainte de Jocuri.
Eu nu mai puteam să mai fac nimic la antrenament. Următoarea noapte am visat-o. Era pe trambulină fix la Izvorani, în sfoară. Ea era o persoană foarte rigidă. M-am uitat la ea și am întrebat-o: Ce faci aici? De ce ești în sfoară? Cum ai reușit să faci asta? Și mi-a zis: Păi vezi tu, Larisa, ca să reușești trebui să muncești și să lupți. Iar, a doua zi, am fost o altă Larisa.
Al doilea semn. Mereu mi-am pus întrebarea dacă ea e bine. Mă întrebam dacă e bine, dacă are de toate. Știi cum se zice, că pe lumea cealaltă trebuie să ai de toate, să împarți. Eu nu sunt cu tradițiile, dar din stânga, din dreapta, am aflat și eu.
Am visat-o.
Când stăteam în cantonamente la Izvorani, ea avea un colțișor al ei în care se punea tot timpul. Eu fiind în cantonament la Izvorani, tot așa era pe patul meu. Era foarte tânără, dată cu ruj, cu blaș, avea părul foarte aranjat. Îmi arăta către mormânt și mă întreba: Voi de ce nu veniți acolo? Eu i-am zis: E urât, e frig, e întuneric. Iar ea mi-a zis: Nuu! E atât de lumină și atât de bine. Să veniți și voi să vedeți cum e.
Apoi m-am trezit. Descifrând toate lucrurile la asta am ajuns. Este ok. Ea asta și-a dorit, să muncesc până la capăt, ca fiu o învingătoare. Ea și-a dorit întotdeauna să fiu fericită.”, a mai povestit Larisa Iordache despre perioada dificilă pe care a traversat-o înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo.
