LIFESTYLE

Larisa Iordache și-a pus viața pe pauză până la Tokyo! Gimnasta a trecut printr-o mare tragedie

Cea mai bună gimnastă din România face orice pentru a-și împlini visul cel mare: câștigarea unei medalii olimpice la Tokyo! Pentru asta, sacrificiile sunt pe măsură! Până la plecare în Japonia, în afară de antrenamente și odihnă sportiva nu mai vrea să audă de altceva.

Mai ales că de curând, Larisa a pierdut-o pe cea mai importantă ființă. Mama celebrei gimnaste, sprijinul ei necondiționat și cel mai mare fan, s-a stins din viață după o cruntă suferință.

Așa că acum Larisei i-a mai rănas pregătirea pentru Tokyo, care a intrat în linie dreaptă. Cea mai bună gimnastă din România a prins biletul de Tokyo în urmă cu două luni, făcând mari sacrificii.

Larisa a intrat în concursul de la Basel cu dureri acute la rinichi, dar a strâns din dinți, nu s-a plâns, a concurat și s-a calificat la Jocurile Olimpice.

„Totul a început de dimineață când a venit și a zis că simte o mică durere în zona rinichilor, a luat pastilele pe care le avea pregătite și din păcate la ora plecării către sală, durerile au devenit tot mai puternice”, a explicat antrenorul ei, Cristian Moldovan.

Până la plecarea în Japonia, cea mai bună gimnastă a României, stă în bula de la Izvorani. Nu mai vede nimic altceva decât sala Dinamo!

„Cred că următorul program va fi casă și antrenament, nimic altceva! Mi-am propus să mă concentrez foarte tare pe gimnastică, mai ales că am obținut acest bilet la Tokyo și vreau să profit de el la maxim”, a anunțat Larisa.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

Ea și antrenorul au un tatuaj identic pe antebraț

Cristian Moldovan și Lăcrămioara Moldovan, antrenorii Larisei Iordache fac orice pentru sportiva lor! Ca să îi arate cât de mult o prețuiesc și că tot timpul sunt alături de ea, aceștia nu fac rabat de la nimic! Cristi Moldovan i-a făcut sportivei o promisiune pe care a și onorat-o!

„Eram într-o fază psihică foarte proastă, nu îmi ieșea nimic la antrenament, le-am spus antrenorilor mei ca nu mă voi califica la Tokyo! Eu mă programasem să îmi fac un tatuaj cu cercurile olimpice, pentru a mă motiva, iar domnul Cristi mi-a zis ca dacă mă calific la Jocurile Olimpice, își face și dânsul același tatuaj”, a povestit gimnasta medaliată cu aur la 6 ediții ale Campionatelor Europene.

„L-am făcut pentru că i-am promis Larisei! Eu aveam de gând să-mi fac un tatuaj, dar nu eram hotărât încă ce anume să îmi fac”,  completat Cristian Moldovan.

 

 

 

 

Comentarii: