LIFESTYLE

Oana Roman, din nou mireasă: ”Îmi fac o rochie cum am visat-o!”

La 4 luni de la divorț, Oana Roman și Marius Elisei s-au împăcat. Asta n-ar mai fi o surpriză, însă marea bombă este alta. Că fiica fostului premier Petre Roman vrea să facă nuntă iar.

Oana Roman vrea să îmbrace din nou rochia de mireasă și să meargă iarăși la altar cu tatăl fetiței ei să reînoiască jurămintele.

„Eu am divorțat, dar nu am apucat să-mi schimb actele. Nu cred că e cazul să ne recăsătorim civil. Părintele mi-a zis: «Eu slujbă de dezlegare nu v-am făcut».

Nu cred că mai e cazul să facem alte hârtii. Doar la biserică o să ne reînnoim jurămintele.”, a anunțat Oana la Capatos în emisiune.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Cum devine o fotografie de nuntă într-adevăr MEMORABILĂ!

Nunta în septembrie

Oana Roman s-a gândit deja la tot. De la data nunții, și până la cum o să fie rochia de mireasă. „Vreau să fac și o petrecere mare și să-mi fac o rochie cum vreau eu. Eu la nuntă de abia mă operasem și rochia mi-a făcut-o soră-mea, dar nu a fost cum am visat eu.

Acum îmi fac o rochie ivoire sau roz pudră. Sper să ne ajute Dumnezeu să am timp să o facem anul acesta, prin septembrie”, a mai spus vedeta.

Care l-a primit acasă pe fostul soț, după ce bărbatul s-a străduit din răsputeri să o recucerească. El a și fost cel care a recunoscut public că o vrea înapoi, făcându-i inclusiv declarații de dragoste la tv.

„El și-a dorit foarte tare să ne mai dăm o șansă. El a realizat că a greșit în multe cazuri. Am greșit și eu în trecut. Eu sper că și-a rezolvat problema cu alcoolul. Nouă separat ne e mai rău decât ne este împreună.

Eu am stat două luni să mă gândesc. Nu am discutat nici cu prietenii, nici cu familia. Și mie mi-a fost greu fără el. Și eu am greșit în relația asta, sunt foarte impulsivă. Sunt mama dragonilor când mă enervez. Nu m-am mai putut controla și i-am spus lucruri nasoale.”, a încheiat Oana.

 

Comentarii: