LIFESTYLE

Luptătoarea de 12 ani, campioană și premiantă la școală!

Maria Roberta Socola bate țara în lung și-n lat și participă la toate competițiile de Kempo, unde este campioană națională de trei ani. „Am acasă 7 medalii de locul întâi, o prietenă practica kempo și m-am dus și eu cu ea”, povestește Maria.

Micuța este bună nu doar la sport, ci și la școală. „Am terminat primul semestrul din clasa a 5 a cu 9.62, materiile mele preferate sun limba română, engleza și desenul”, spune mândră campioana națională la Kempo.

Prietenele ei o susțin în tot ceea ce face și sunt mândre de ea. „M-au văzut și luptând și spun că sunt o mare campioană și că prin acest sport voi ajunge cineva în viață”, explică Maria.

„Pe noi ne bucură că sunt din ce în ce mai mulți copii, chiar și la vârste foarte mici care au idoli în Federația Română de Kempo, și-au luat modele și vor să ajungă ca ei multipli campioni naționali, europeni de ce nu chiar mondiali”, spune și președintele Federației Române de Kempo, Amatto Zaharia.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Visează să fie campioni mondiali

Cea mai ”tânără” categorie de vârstă de la Campionatul Național de Semi-Kempo a fost cea de 6 ani. Andrei merge la Kempo de 3 luni și a reușit să își învingă adversarul din competiție. „Mi-a plăcut mult, l-am învins prin mișcări, am luat punct după punct”, spune Andrei.

Alex se visează deja campion mondial. „E atât de frumos la Kempo, îmi place foarte mult, nu cred că mă voi lăsa în următorii 20 de ani. Voi da tot ce pot ca să ajung campion mondial”, este convins micul sportiv.

Antrenorul băieților este cel mai fericit când își vede micii sportivi că ies învingători. „Nu cred că poți să antrenezi copii așa de mici, dacă nu ai dăruire pentru acest sport. Îmi vine să plâng când îi văd că iau medalii”, recunoaște Dumitru Cristian, profesor de Kempo la Clubul Somacu București.

 

 

 

 

Comentarii: