LIFESTYLE

Marius Țeicu, doliu nesfârșit: nu și-a visat niciodată fiica răpusă de leucemie!

Patricia, unicul copil al îndrăgitului compozitor Marius Țeicu, e trecută la cele sfinte de mai bine de doi ani. Avea doar 41 de ani când a pierdut lupta cu leucemia. O tragedie inimaginabilă pentru orice părinte nevoit să-și îngroape copilul, o tragedie pe care Marius Țeicu a înfruntat-o cu decență.

„În ziua în care s-a născut Patricia am declarat un lucru, că a fost cel mai fericit moment din viaţa mea. Acum cred că e cel mai greu moment, când a plecat în ceruri. A fost un copil bun, a fost un om generos, apropiat de copiii pe care îi diviniza, zicea că trebuie să se facă bine, să aibă grijă de ei!”, spunea compozitorul, cu vocea gâtuită de lacrimi, la o zi de la moartea copilului său.

”Era foarte optimistă, extraordinar de luptătoare. A sperat până în ultimul moment. A fost convinsă că se va face bine, dar uite, cu o boală ca asta, nu s-a mai putut face nimic. Pot să vă spun că sunt debusolat, am fost foarte apropiaţi”, recunoștea atunci artistul care ne-a încântat copilăria cu muzica lui.

Citește și: Cum a apărut Moș Crăciun? Cele mai curioase lucruri despre Sărbătoarea Nașterii Domnului

”Suferința face parte din viață!”

În sufletul lui Marius Țeicu este în continuare doliu. Și va fi până când va părăsi scena acestei vieți. Își alină dorul de Patricia revărsându-și dragostea către cei doi nepoți, copiii singurei lui fiice. Și drama prin care trece l-a învățat ceva:

”Am învățat să nu mă vait dacă mă doare măseaua, capul, burta, pentru că ea a suferit atât de mult în anii ăștia, și de fiecare dată, indiferent cine o întreba  “cum te mai simți”, zicea “foarte bine”. Ajunsese la 39 de kilograme. Asta am învățat. Și suferința face parte din viață noastră.”, spune acum cantautorul.

”Era un feeling special între mine și ea. De fiecare dată când mă culc, mă rog, în fiecare seară. Înainte mă rugam să se facă bine, acum mă rog să o țină aproape de el și să se odihnească, că s-a chinuit foarte mult. Îi spun numele, mă gândesc la ea și cu toate astea nu am visat-o până acum”, mărturisește Marius Țeicu.

În 2015, Patricia, fiica lui Marius Ţeicu,  a fost diagnosticată cu o formă rară de leucemie și părea că va învinge boala după un transplant medular suferit la începutul lui 2017. Dar în ciuda optimismului, organismul tinerei de 41 de ani a cedat câteva luni mai târziu s-a stins.

 

Comentarii: