SANATATE

Medicii avertizează cu privire la o afecţiune cardiacă greu de diagnosticat. Durerile în piept, printre primele semne

Foto: Pinterest.com

Sindromul Dressler este un tip de pericardită (inflamația pericardului) și este considerat o boală autoimună. De regulă, sindromul Dressler este cunoscut sub numele de sindromul de infarct post-miocardial.

Mai exact, această afecțiune apare de regulă, după o intervenție chirurgicală, infarct miocardic. Atenție! Netratată inflamația pericardului poate să nu fie compatibilă cu viața.

Medicii spun că sindromul Dressler apare atunci când sistemul imunitar răspunde și reacționează în mod excesiv după un infarct miocardic sau după o operație.

Din păcate, nu se cunoaște cauza exactă care a duc la apariția acestei afecțiuni. Însă se crede că atunci când are loc o intervenție chirurgicală cardiacă sau când o persoană suferă un atac de cord se declanșează un răspuns imun în pericard. Altfel spus, ca răspuns la o leziune, organismul reacționează prin anticorpi cu scopul de a repara zona lezată, dar acest răspuns poate să provoace de fapt o cantitate mare de inflamație, potrivit doctorulzilei.ro.

CITEȘTE ȘI: Dovedit ştiinţific: Fructul care te fereşte de cancer, boli de inimă şi anxietate

Iată ce factorii sau evenimente pot duce la apariția sindromului Dressler:

  • chirurgia bypass,
  • angioplastia coronariană, plasarea stentului,
  • implantarea unui stimulator cardiac,
  • ablația cardiacă

Principalele semne și simptome sunt:

  • durerea în piept – se agravează seara, la culcare,
  • dureri resimțite în umărul stâng,
  • respirație dificilă,
  • scăderea poftei de mâncare,
  • oboseală, anxietate,
  • apar palpitațiile,
  • edeme la picioare,
  • transpirații, frisoane, febră,

Atenție! Simptomele pot să apară între două și cinci săptămâni de la evenimentul în sine.

Diagnosticul, greu de stabilit

Diagnosticul este dificil de stabilit deoarece simptomele sunt asemănătoare cu cele care se regăsesc în afecțiuni precum: embolie pulmonară, pneumonie, angină pectorală, atac de cord. De aceea, medicul va realiza mai multe investigații printre care: analize de sânge, radiografie toracică, ecocardiogramă, electrocardiograma, RMN.

CITEȘTE ȘI: Persoanele care au ACEASTĂ grupă de sânge sunt mai predispuse la cancer și boli de inimă

În ce constă tratamentul:

Principalul scop al tratamentului este reducerea inflamației. În consecință medicul poate recomanda administrarea de antiinflamatoare nesteroide pentru o perioadă de 1-2 luni. Dacă acestea nu reduc inflamația se poate trece la tratamentul alcătuit din corticosteroizi.

Medicii susțin că sindromul Dressler poate să ducă la două complicații grave: tamponada cardiacă și la pericardita constrictivă. De asemenea, o altă complicație este edemul pulmonar.

Comentarii: