LIFESTYLE

Mesaj de Crăciun de la David Popovici! Ce amintiri are și ce cadouri păstrează și acum cel mai bun înotător al Planetei

2022 a fost un an excepțional pentru David Popovici. Sportivul a reușit să bată recorduri mondiale și europene și să devină multiplu campion european și mondial. Acum, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, David are câteva zile libere pe care le va petrece cu familia.

„Le transmit oamenilor să se relaxeze în această perioadă, să stea cu familia, nu strică niciodată o întrunire, noi asta vom face. Este puțin trist că avem nevoie de ocazii să ne vedem cu toții mai des”, este mesajul celui mai bun înotător al lumii în anul care se va încheia curând.

Sportivul abia așteaptă să retrăiască emoțiile sosirii Moșului. „Crăciunul pentru mine înseamnă să nu pot adormi seara de entuziasm și să-mi doresc să-l prind noaptea când vine, dar să nu-l văd niciodată de obosit ce sunt și să dorm ca un buștean. Când mă gândesc la Crăciun, mă gândesc și la zăpadă, n-am mai avut parte noi în ultimii ani, dar sper să avem parte anul acesta…”, mărturisește David Popovici.

CITEȘTE ȘI: Sindromul bradului de Crăciun: BOALA CIUDATĂ care afectează din ce în ce mai mulți oameni

Amintirile lui Popovici legate de Crăciun și copilărie sunt puternice. Înotătorul are un obiect primit de la Moș, pe care îl păstrează și acum „Cea mai frumoasă amintire cu dimineața de Crăciun este de când mi-am dorit și i-am cerut moșului să devin shaolin și m-am trezit dimineața cu două bețe , de fapt două cozi de mătură, pe care erau scrise cu markerul niște litere aleatoriu în japoneză… A fost cel mai tare cadou, încă am bețele acelea”, povestește dublul campion mondial la înot.

„Nu m-am gândit ce îmi doresc eu de Crăciun, nici la ce le voi lua părinților, dar știu ceea ce mă bucură pe mine cel mai mult: să fac cadouri oamenilor dragi. Mereu când ofer un cadou si fac fericit pe cineva mă simt mai bine decât dacă primesc eu ceva. Nu știu dacă neapărat anul acesta, dar vreau să le dau alor mei măcar ce mi-au oferit ei de-a lungul vieții, dacă nu chiar înmulțit”, spune Popovici.

 

Comentarii: