NUTRITIE SANATATE

Migdalele, aliat în lupta cu una dintre cele mai întâlnite afecțiuni. De ce bine să le consumăm zilnic

Foto: Pinterest.com

Aveți probleme cu insomnia? Puteți rezolva problema într-un mod simplu și gustos.

Serviți înainte de culcare 50 grame migdale sau caju. Acești sâmburi sunt bogați în triptofan și magneziu și ajută la relaxarea musculaturii și a sistemului nervos. Triptofanul acționează ca un antidepresiv.

15-20 de sâmburi de migdale pe zi reprezintă cantitatea optimă de care ai nevoie. Interdicție au doar persoanele cu pietre la rinichi și cele cu disfuncții biliare, potrivit doctorulzilei.ro.

Aroma migdalelor este binevenită în orice prăjitură. Dar gustosul sâmbure are multe alte calități, pe care medicina naturistă le folosește din plin.

De exemplu, protejează inima și creierul, stimulează imunitatea și furnizează energie când ești obosit și stresat.

CITEȘTE ȘI: Trucul care îţi face ziua mai frumoasă: Ce se întâmplă dacă mănânci 10 migdale pe zi

Lista compușilor care dau o valoare nutrițională excepțională migdalelor este foarte bogată: vitamina E, vitamine din complexul B, Omega 6, magneziu, potasiu, fosfor, zinc, seleniu, fier, calciu, acid folic, proteine și fibre.

20 de migdale, circa 40 grame, consumate zilnic, acoperă 12% din necesarul de proteine al organismului și 35% din cel de vitamina E, antioxidantul care previne cancerul.

În plus, aceeași cantitate de migdale conține echivalentul de calciu al unui sfert de ceașcă de lapte.

60 ml de ulei de migdale dulci, dimineața, pe stomacul gol, este un leac util împotriva constipației.

În cazul diabeticilor, se recomandă înlocuirea cafelei naturale cu migdale dulci prăjite și măcinate, acestea putând fi folosite și pentru sporirea valorii nutritive a mâncărurilor, prin adăugarea în ciorbe sau supe.

Dacă aveți migrene, aplicați pe tâmple cataplasme din migdale amare pisate, iar în stări de nervozitate se poate consuma pulberea acestor sâmburi, adăugată la supe de legume.

CITEȘTE ȘI: Cum poţi să slăbeşti simplu şi rapid: Dieta cu nucă de cocos

Și nu în ultimul rând, migdalele ne dau și… lapte. Laptele de migdale este soluția ideală pentru cei cu intoleranță la lactoză, pentru raw-vegani sau pentru cei care vor să încerce ceva nou. Cum se prepară acest lapte delicios: lăsați migdalele în apă peste noapte, iar dimineața puneți-le în blender, cu apă plată și mixați. Apoi ajutați-vă de un tifon și strecurați laptele de coji. Aceste coji pot constitui un blat excelent pentru prăjituri vegane.

Așadar, nimic nu se aruncă, folosiți migdalele la maxim!

Comentarii: