LIFESTYLE

Mioara Roman, îngrijită de fiicele ei! Cât de gravă e starea de sănătate a fostei soții de prim-ministru

La 80 de ani, vârsta, dar mai ales bolile au măcinat-o pe Mioara Roman, cândva o femeie puternică și o prezență impunătoare. Sănătatea i s-a șubrezit și mai tare pe perioada pandemiei, iar din cauza unui Parkinson extrem de agresiv, fosta soție a lui Petre Roman nu-și mai poate folosi o mână, așa că a fost nevoie de o asistentă care să o îngrijească permanent la domiciliu.

De asemenea, Oana și Catinca Roman, cele două fiice, îi sunt alături Mioarei care locuiește de un an alături de fata cea mică, în casa acesteia.

Oana este și cea care o îmbracă, o machiază și o duce la spital ori de câte ori este nevoie. “La 15:30 ajung cu mama la spital. I-am amânat un pic… Trebuia să fiu la 15:00, dar i-am sunat și am zis că o să întârzii. Mama nu-și poate mișca o mână, nu se poate îmbrăca singură.

Trebuie să mă duc să o aranjez, să o îmbrac, să o iau, să o pun în mașină, să o dau jos din mașină, să intru cu ea acolo. La mine durează, e un proces destul de complicat cu mama. Dacă era femeia astăzi, o îmbrăca ea și o aranja, dar vine după 16:00 și trebuie să mă duc eu”, le-a povestit Oana Roman colegelor din emisiunea “Mămici de pitici cu lipici”, de la Antena Stars.

CITEȘTE ȘI: BOALA SECOLULUI! Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu această afecțiune

Început de an greu

În ianuarie, Mioara Roman a fost operată de urgență din cauza unor probleme la colecist. Fosta soție a lui Petre Roman a depășit cu bine momentul delicat. Apoi a urmat o altă intervenție, un punct de grăsime (lipom) care s-a infectat și a necesitat o nouă operație.

“Familia mea este cea mai grea povară pe care o duc. Mama are multe afecțiuni, dacă o vezi nu o recunoști. La ea îmbătrânirea a fost bruscă…. Are un Parkinson foarte agresiv, nu poate să-și folosească o mână! E greu, nu ești pregătit! Mama are boală degenerativă ce nu poate fi controlată”, a povestit Oana mai demult, plângând, la Kanal D.

 

 

 

 

Comentarii: