Nutriționist Mihaela Bilic recomandă: Ce să alegi între apă plată și apă minerală pentru a te hidrata. În zilele toride de vară, hidratarea devine cu atât mai importantă, însă apare și o întrebare frecventă: ce alegem între apa plată și cea carbogazoasă? Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică faptul că ambele variante hidratează organismul la fel, însă există diferențe care pot conta în funcție de starea de sănătate.
Apa plată și cea minerală diferă în principal prin cantitatea de dioxid de carbon, bicarbonat și minerale. Din acest motiv, pentru unele persoane poate fi mai potrivită una dintre variante.
Potrivit Mihaelei Bilic, prezența bulelor nu schimbă capacitatea apei de a hidrata organismul. Principala diferență este compoziția, apa carbogazoasă având o cantitate mai mare de minerale.
„Apa plată sau carbogazoasă? Apa hidratează la fel, indiferent de marcă sau conținutul de gaz. Care este diferența între apa plată și cea carbogazoasă? Conținutul de dioxid de carbon, conținutul de bicarbonat, adică pH-ul, și conținutul de minerale. Cantitatea totală de minerale din apă se numește reziduu uscat și este de 300 mg pe litru în apa plată, respectiv 1.500 mg pe litru în apa cu bule”.
CITEȘTE ȘI: Nutriționist Mihaela Bilic recomandă: Leguma, plină de vitamine și fibre, ajută la gastrită
Pentru persoanele care nu au probleme de sănătate ce impun anumite restricții, alegerea poate fi făcută în funcție de preferințe. Important este ca organismul să primească suficiente lichide.
Cine ar trebui să aleagă apa plată
Mihaela Bilic explică faptul că persoanele care au probleme cu rinichii sau sunt predispuse la apariția calculilor ar trebui să fie atente la cantitatea de minerale din apa consumată. Apa plată poate fi o variantă mai potrivită și în cazul celor care au tensiunea arterială ridicată, datorită conținutului mai scăzut de sare.
„Ce înseamnă asta pentru sănătate? Dacă aveți probleme renale și predispoziție la calculi, alegeți apa plată cu reziduu uscat minim. Dacă aveți tensiune crescută, tot apa plată este mai bună, că e săracă în sare. În rest, fără patologii, alegeți apa care vă place. Important e să beți apă”.
Medicul nutriționist spune că apa carbogazoasă nu îngrașă, în ciuda unui mit răspândit în jurul acesteia. Mai mult, aceasta poate avea anumite beneficii pentru sistemul digestiv. Potrivit specialistului, apa cu bule poate stimula tranzitul intestinal și golirea gastrică și poate fi de ajutor în cazul unor probleme precum greața, indigestia, constipația sau arsurile la stomac.
„Contrar zvonurilor, apa carbogazoasă nu îngrașă. Ba mai mult, are proprietăți antiacide, stimulează tranzitul intestinal și golirea gastrică, combate greața și indigestia, constipația și arsurile de stomac”.
În timpul verii, conținutul mai mare de minerale poate reprezenta un avantaj, în special atunci când transpirăm abundent și organismul pierde săruri. Există însă și un inconvenient. Dacă este consumată în cantități mari, apa carbogazoasă poate provoca balonare.
„Conținutul crescut de minerale o recomandă în caz de transpirație excesivă. Are gust intens, iar bulele aduc o efervescență plăcută. Doar atunci când este băută în exces, provoacă balonare. Concluzia? Hidratează la fel, balonează diferit”.
Mihaela Bilic, despre cei doi litri de lichide pe zi
Medicul nutriționist vorbește frecvent despre alimentație și sănătate, iar anul trecut a explicat și cât de importantă este hidratarea în timpul verii. Mihaela Bilic a abordat inclusiv recomandarea cunoscută de a consuma doi litri de lichide pe zi.
Specialistul a explicat că organismul primește apă nu doar din ceea ce bem, ci și din numeroase alimente. Fructele și legumele, laptele, carnea sau peștele conțin apă, iar la aportul zilnic de lichide contribuie și ciorba, cafeaua, ceaiul sau sucurile.
Apa pierdută zilnic prin transpirație și urină trebuie înlocuită, însă Mihaela Bilic spune că asta nu înseamnă că trebuie să bem cantități foarte mari.
CITEȘTE ȘI: Nutriționist Mihaela Bilic recomandă: Planta care poate înlocui sarea
Medicul nutriționist explică faptul că echilibrul hidric este reglat de organism, iar un aport excesiv de apă poate solicita suplimentar rinichii și inima.
„Pierdem apă zilnic prin transpirație și urină, apă ce trebuie înlocuită. E bine să bem cât mai mult apă? Nici vorbă! Cu cât bem mai multă apă, cu atât urinăm mai des! Balanța hidrică a organismului este constantă, nu decidem noi cât apă reținem în organism. Echilibrul hidric este menținut de hormoni și este puțin influențat de consumul de apă- când bem prea multă apă punem inima și rinichi la efort pentru a elimina excesul de apă”, explică medicul nutriționist.
Comentarii:
Vezi această postare pe Instagram










