NUTRITIE SANATATE

Ai obiceiul de a sări peste micul dejun? La ce boli grave te expui, potrivit unui studiu recent

Renunţarea la micul dejun – prima şi considerată de medici prima şi cea mai important masă – sau o alimentare slabă la începutul zilei dublează riscul de a dezvolta arterioscleroză. Boala presupune îngroşarea pereţilor arterelor şi poate deveni fatală, potrivit unui studiu publicat în Journal of the American College of Cardiology, citat de AFP.

Cercetarea a arătat că leziunile cauzate la nivelul arterelor sunt prezente cu mult timp înainte de apariţia simptomelor sau de dezvoltarea bolii.

Această descoperire poate ajuta medicina în lupta împotriva maladiilor cardiovasculare, prima cauză de decese din întreaga lume.

Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa 18 milioane de oameni au murit în 2015 din cauza acestor afecţiuni ale inimii. „Oamenii care sar cu regularitate peste micul dejun au probabil un mod de viaţă care în general nu este sănătos“, a declarat Valentin Fuster, directorul spitalului Mount Sinai Heart şi redactorul-şef al publicaţiei menţionate, preluat de agerpres.ro.

CITEȘTE ȘI: Cele mai inspirate combinații la micul dejun: Tipul de ceai care completează diversele feluri de mâncare

„Acest studiu dovedeşte că este un obicei dăunător, pe care oamenii pot să îl modifice într-o manieră proactivă pentru a reduce riscul de a dezvolta o maladie cardiacă“, a adăugat el.

Cercetătorii au monitorizat timp de şase ani un număr de 4.000 de angajaţi care desfăşurau activităţi de birou, locuiau în Spania şi aveau vârste medii. 25% din ei obişnuiau să ia un mic dejun bogat, asigurându-şi cel puţin 20% din totalul caloriilor zilnice din această masă. Însă cei mai mulţi dintre voluntari (70%) îşi asigurau prin micul dejun doar între 5% şi 20% din caloriile zilnice, iar 3% nu mâncau nimic sau aproape nimic la micul dejun.

Voluntarii din ultimul grup „tind să aibă obiceiuri alimentare în general mai puţin sănătoase şi o prevalenţă mai ridicată în ceea ce priveşte prezentarea factorilor de risc cardiovasculari“, au precizat autorii studiului. Aceleaşi persoane au de asemenea „cea mai mare circumferinţă la nivelul taliei, un indice de masă corporală şi niveluri ale tensiunii arteriale, lipidelor şi glucozei“ dintre cele mai mari.

CITEȘTE ȘI: Reţeta ideală pentru micul dejun: Pasta de avocado cu usturoi, gata în 5 minute

Utilizând ultrasunete pentru a repera eventuale depozite de grăsime depuse pe artere sau semne precursoare ale maladiei, cercetătorii au remarcat că persoanele care îşi asigură prin micul dejun mai puţin de 5% din aportul caloric zilnic recomandat prezentau în medie de două ori mai multe acumulări de grăsimi în artere în comparaţie cu persoanele care serveau în fiecare dimineaţă un mic dejun bogat în calorii.

Acest risc crescut a fost remarcat în mod independent faţă de alţi factori de risc (fumat, colesterol, inactivitate fizică).

Studii precedente au asociat micul dejun sănătos cu starea bună de sănătate, caracterizată în special printr-o greutate mai mică, un regim echilibrat şi riscuri mai mici în privinţa colesterolului, tensiunii arteriale şi diabetului.

Renunţarea la micul dejun a fost deja asociată cu o probabilitate mai mare de a dezvolta o maladie coronară. „Cei care se eschivează de la micul dejun tind în general să piardă în greutate, dar au tendinţa, la final, de a mânca mai mult şi alimente mai puţin sănătoase pe parcursul zilei.

CITEȘTE ȘI: Ce mănâncă la micul dejun 9 dintre cele mai de succes femei ale lumii

Renunţarea la micul dejun generează dezechilibre hormonale şi alterează ritmul circadian“, a declarat Prakash Deedwania, profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii California din Los Angeles, într-un editorial ce însoţeşte studiul.

Comentarii: