LIFESTYLE

[P] Posibili antrenori pentru Manchester United

Foto: Pinterest.com

Erik ten Hag este la al doilea sezon pe banca grupării de pe Old Trafford. În primul a reușit să termine cu echipa pe locul al 3-lea și să o ducă astfel pe Manchester United în Liga Campionilor. A adus și un trofeu în vitrina clubului după câștigarea Cupei Ligii Angliei.

Majoritatea suporterilor se așteptau ca formația lor preferată să presteze un fotbal și mai bun în această stagiune. Și asta mai ales că în vara s-au cheltuit aproape 200 de milioane de lire, fiind aduși Rasmus Hojlund, Mason Mount și Andre Onana.

Asta nu s-a întâmplat însă pentru că „The Red Devils” au dezamăgit în aproape toate competițiile. De aceea, a apărut și zvonul conform căruia tehnicianul batav va fi înlocuit în această vară. Mai jos vei afla care sunt posibilii antrenori care îi pot lua locul.

1. Graham Potter

Fostul manager al lui Chelsea se pare că este în pole position pentru a o prelua pe Manchester United în această vară. Deși nu a făcut o treabă prea bună pe Stamford Bridge, jocul pe care Brighton l-a prestat sub comanda lui a fost unul încântător și de aceea multe cluburi îl vor.

Unde a antrenat Graham Potter

După o carieră modestă de fotbalist, Graham Potter a antrenat următoarele formații:

  • Ostersund (24 ianuarie 2011 – 30 iunie 2018)
  • Swansea (1 iulie 2018 – 19 mai 2019)
  • Brighton (20 mai 2019 – 7 septembrie 2022)
  • Chelsea (8 septembrie 2022 – 2 aprilie 2023)

Este în prezent fără angajament.

2. Thomas Tuchel

Și el a fost în trecut ales de Todd Boehly să conducă banca tehnică a lui Chelsea. Deși a câștigat cu aceasta Liga Campionilor în 2021, el a fost demis un an mai târziu. Are o mentalitate de învigător și poate fi o soluție bună pentru Manchester United.

Echipele antrenate de Thomas Tuchel

Cariera de tehnician și-a început-o la juniorii lui Stuttgart, Augsburg și Mainz iar în fotbalul mare a antrenat aceste echipe:

  • Mainz (4 august 2009 – 30 iunie 2014)
  • Borussia Dortmund (1 iulie 2015 – 30 iunie 2017)
  • PSG (1 iulie 2018 – 29 decembrie 2020)
  • Chelsea (26 ianuarie 2021 – 7 septembrie 2022)
  • Bayern Munchen (24 martie 2023 – prezent)

Din vară va pleca de pe banca grupării bavareze.

3. Roberto De Zerbi

Este unul dintre cei mai la modă tehnicieni din fotbalul mondial. Formațiile pe care le-a antrenat de-a lungul timpului au practicat un fotbal foarte plăcut. Mulți specialiști consideră că a venit momentul să facă pasul la o echipă de top.

Ce formații a antrenat Roberto De Zerbi

Fostul jucător al CFR-ului a fost pe băncile acestor echipe:

  • Darfo Boario (19 noiembrie 2013 – 30 iunie 2014)
  • Foggia (1 iulie 2014 – 14 august 2016)
  • Palermo (6 septembrie 2016 – 30 noiembrie 2016)
  • Benevento (23 octombrie 2017 – 30 iunie 2018)
  • Sassuolo (1 iulie 2018 – 24 mai 2021)
  • Shakhtar Donetsk (25 mai 2021 – 11 iulie 2022)
  • Brighton (18 septembrie 2022 – prezent)

Mai are contract cu „Pescărușii” până în vara anului 2026.

4. Ruben Amorim

Portughezul este pe lista mai multor formații cu pretenții și se pare că este dorit insistent de Liverpool. Cu promoția cu cod bonus NetBet poți să pariezi în cele mai bune condiții pe campionatul Angliei, dar și pe multe alte competiții.

La ce cluburi a fost antrenor principal

S-a retras din cariera de fotbalist în 2017 și apoi a fost pe băncile acestor formații:

  • Casa Pia (1 iulie 2018 – 7 ianuarie 2019)
  • Braga B (16 septembrie 2019 – 22 decembrie 2019)
  • Braga (23 decembrie 2019 – 4 martie 2020)
  • Sporting Lisabona (5 martie 2020 – prezent)

Și el mai are contract cu gruparea de pe Jose Alvalade până în vara lui 2026.

5. Julen Lopetegui

Spre deosebire de Ruben Amorim care are doar 39 de ani, acest tehnician spaniol are de partea lui o vastă experiență. Este un antrenor foarte pragmatic, care însă are un minus destul de important, acela că nu a câștigat prea multe trofee.

Cariera de antrenor a lui Julen Lopetegui

A început ca secund la Rayo Vallecano la care a fost și principal o perioadă scurtă de timp. Mai apoi a fost pe băncile lui Real Madrid Castilla, Spania U20, Spania U19 și Spania U21. După aceea a antrenat aceste echipe:

  • FC Porto (1 iulie 2014 – 7 ianuarie 2016)
  • Spania (21 iulie 2016 – 13 iunie 2018)
  • Real Madrid (1 iulie 2018 – 29 octombrie 2018)
  • Sevilla (1 iulie 2019 – 6 octombrie 2022)
  • Wolverhampton (14 noiembrie 2022 – 8 august 2023)

În prezent este liber de contract și așteaptă așadar noi provocări.

6. Julian Nagelsmann

Doar 36 de ani are acest tehnician, care însă, în ciuda vârstei, a acumulat o experiență destul de bogată. Mulți specialiști pun însă la îndoială capacitatea lui de a se impune într-un vestiar cu greutate precum este cel al lui Manchester United.

Pe cine a antrenat Julian Nagelsmann

La început Julian Nagelsmann a fost scouter, iar apoi a fost secund și principal la grupele de juniori de la 1860 Munchen și Hoffenheim. Iată unde a antrenat la nivel înalt:

  • Hoffenheim (11 februarie 2016 – 30 iunie 2019)
  • Leipzig (1 iulie 2019 – 30 iunie 2021)
  • Bayern Munchen (1 iulie 2021 – 24 martie 2023)
  • Germania (22 septembrie 2023 – prezent)

Contractul cu selecționata „Panzerelor” va expira după EURO 2024.

7. Thomas Frank

Este unul dintre cei mai longevivi manageri din Premier League în momentul de față. Poate că șefii lui Manchester United îl privesc ca pe un viitor Sir Alex Ferguson. Însă, pentru el ar fi pentru prima oară când ar antrena o echipă de top.

Formațiile antrenate de Thomas Frank

A început în Danemarca natală, la echipe de juniori ale unor cluburi mici și la selectionatele U16, U17 și U19 ale țării sale. Timp de aproape 2 ani a fost secundul lui Dean Smith la Brentford. Iată la ce formații importante a fost principal:

  • Brondby (11 iunie 2013 – 9 martie 2016)
  • Brentford (16 octombrie 2018 – prezent)

Înțelegerea actuală va expira în vara lui 2027.

Comentarii: